Crește valoarea tichetelor de masă

Deputaţii din Comisia de muncă au adoptat, marţi, un amendament care permite creşterea valorii tichetului de masă până la 15 lei, faţă de 9 lei cât este în prezent, raportul urmând să ajungă în plen săptămâna viitoare, a declarat preşedintele comisiei, deputatul PSD Adrian Solomon.

”Este iniţiativa unor colegi de-ai noştri prin care se propunea posibilitatea măririi (valorii tichetului de masă-n.r.) până la 13 lei, rămânând valoarea actuală în vigoare şi doar posibilitatea angajatorului de a mări valoarea acestor tichete. A fost un amendament al doamnei Andreea Paul care a crescut valoarea la 15 lei. A fost adoptat”, a declarat preşedintele Comisiei de muncă, deputatul PSD Adrian Solomon.

Andrei Solomon a afirmat că raportul ar urma să ajungă în plenul Camerei Deputaţilor săptămâna viitoare. ”Rămâne la latitudinea angajatorului dacă poate să păstreze valoarea actuală sau să o mărească până la 15 lei”, a subliniat Adrian Solomon.

Întrebat de ce Guvernul se opune acestei măsuri, deputatul PSD a afirmat că Executivul se opune mereu unor astfel de măsuri în an electoral.

”Guvernul se opune tot timpul în perioade electorale unor astfel de măsuri, dar eu sper că nu are un impact decât benefic asupra bugetului ţării pentru că aceste tichete vor fi cheltuite în comerţ, sunt purtătoare de TVA, de venituri în plus la buget”, a răspuns Solomon.

Cât priveşte impactul bugetar de până la 300 de milioane de lei, preşedintele Comisiei de muncă a susţinut că nu este vorba despre ”un impact pe bugetul consolidat al ţării, pentru că nu bugetul de stat acordă aceste tichete”.

„(…) se bucură de tichete doar acele spitale care au execedent bugetar nu toate, de asemenea, regiile autonome şi toate societăţile cu capital de stat practică acest tip de stimulare a muncii şi de aceea probabil că s-a făcut acel calcul, dar el nu este un impact pe bugetul consolidat al ţării, că nu bugetul de stat acordă aceste tichete”, a spus Solomon, solicitat să comenteze impactul iniţiativei asupra bugetului de stat, estimat la 300 de milioane de lei.

Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă a fost adoptat de Senat, în data de 27.06.2016.

În forma adoptată de Senat, proiectul prevedea că “valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 13 lei la data aplicării prevederilor prezentei legi”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.