Lideri din întreaga lume, la funeraliile lui Shimon Peres

Lideri din întreaga lume, inclusiv preşedintele român Klaus Iohannis, participă vineri la funeraliile fostului preşedinte israelian Shimon Peres. Sicriul fostului preşedinte a fost scos la ora locală şi a României 8.30 din Knesset şi este dus spre cimitirul naţional Mont Herzl.

Președintele Statelor Unite Barack Obama a sosit vineri dimineață la Tel Aviv pentru a participa la Ierusalim la funeraliile fostului președinte israelian și laureat al Premiului Nobel pentru Pace Shimon Peres.

Avionul prezidențial Air Force One, la bordul căruia se afla de asemenea si secretarul de stat american John Kerry, a aterizat la scurt timp după ora 8.00 (5.00 GMT) pe aeroportul internațional Ben Gurion, la circa zece kilometri est de Tel Aviv, notează AFP.

Sicriul, acoperit cu drapelul israelian, a fost scos din sediul legislativului pe umerii militarilor, fiind urmat de membrii familiei.

Circa 3.000 de persoane sunt aşteptate la funeralii, au anunţat membrii familiei.

Printre liderii internaţionali aşteptaţi la funeralii se află preşedintele american Barack Obama, preşedintele german Joachim Gauck, dar şi liderul palestinian Mahmoud Abbas. Pe lista cu oaspeţi prezentată de Ministerul israelian de Externe se află circa 20 de preşedinţi şi 15 şefi ai diplomaţiei.

Sicriul lui Peres a fost depus la Knesset joi. Premierul Benjamin Netanyahu şi preşedintele Reuven Rivlin au fost primii care i-au adus un omagiu fostului lider şi au depus coroane de flori la catafalc.

Zeci de mii de oameni au stat la coadă pentru a-şi lua adio de la fostul şef al statului.

Preşedintele american Bill Clinton, care a condus administraţia SUA în timpul eforturilor de pace din Orientul Mijlociu din anii ’90, a fost unul dintre primii lideri occidentali care au ajuns la Ierusalim şi s-au recules lângă sicriul lui Peres.

Prezenţa la Ierusalim a atât de multor lideri reprezintă o provocare considerabilă pentru serviciile de securitate. „Avem de-a face cu o operaţiune de o amploare fără precedent”, a declarat şeful poliţiei Roni Alsheikh.

Astfel, într-o ţară care se confruntă în mod constant cu provocări în domeniul securităţii, 7.000 de poliţişti au fost mobilizaţi, în aceste două zile de doliu.

Circulaţia pe autostrada care asigură o legătură între Ierusalim şi Tel Aviv va fi întreruptă, intermitent, pentru trecerea şefilor de stat şi de guverne.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.