Melodiile nelansate ale lui Prince costă 35 milioane dolari
Seiful în care se află melodiile nelansate ale cântărețului american Prince, decedat în luna aprilie a acestui an, este disputat între casele de discuri, la un preț de 35 milioane de dolari, potrivit relatărilor din presa americană, citate de BBC News.
Seiful conține piese precum „Rebirth of the Flesh”, „Electric Intercourse” și „Extraloveable”, care au circulat ilegal pe scară largă, dar care nu au fost lansate niciodată oficial.
Acesta ar conține, de asemenea, sute de ore de înregistrări live și din concerte.
Potrivit revistei Billboard, trei mari case de discuri sunt în discuții în privința cumpărării materialelor din seif.
Citând o sursă anonimă, revista a indicat totodată că o ediție de lux a „Purple Rain” — anunțată în 2014, dar niciodată făcută publică — urmează să fie lansată în 2017.
O nouă compilație de „greatest hits” este, de asemenea, așteptată să apară înainte de sfârșitul anului.