Udrea rămâne, din nou, fără imunitate parlamentară

Camera Deputaţilor a votat cererea de urmărire penală a Elenei Udrea, acuzată pentru finanţarea ilegală a campaniei electorale din 2009. Elena Udrea a venit în sală pentru a lua cuvântul, cerându-le colegilor să voteze pentru urmărirea penală. Deputaţii au decis cu 147 de voturi din 244 exprimate că Elena Udrea poate fi urmărită penal pentru finanţarea campaniei electorale din 2009.

”Astăzi, politicieni din partide sunt discreditați (…) Am afirmat, în discursurile anterioare, că tot ce mi se întâmplă sunt încercări de a mi se închide gura și de discreditare”, a spus Udrea, în plenul Camerei Deputaților. „Discursul meu nu are ca scop să vă convingă să votați într-un fel sau în altul. Ba din contră, să votați pentru începerea urmăririi penale (…)”.

Deputații au adoptat, marți, pe articole, solicitarea procurorului general referitoare la formularea cererii de urmărire penală împotriva deputatei Elena Udrea, potrivit Agerpres. Solicitarea procurorilor a fost citită în plen. Nu a fost nicio intervenție din partea grupurilor parlamentare.

Plenul Camerei Deputaților a început dezbaterea asupra cererii DNA privind încuviințarea începerii urmăririi penale a deputatului Elenei Udrea.

Șeful PSD Liviu Dragnea a declarat, marți dimineața, la Parlament, că și-a îndemnat colegii să dea aviz pentru urmărirea penală a Elenei Udrea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.