Din 2018, vom avea tren între Gara de Nord și Otopeni!
CFR Infrastructură va reabilita linia ferată existentă între Gara de Nord și stația Odăile și va construi alți 2,3 kilometri de cale ferată nouă spre aeroportul Otopeni, astfel încât pasagerii vor putea ajunge la aeroport în 18 minute din 2018, a declarat marți Sorin Bușe, ministrul Transporturilor, notează Agerpres.
„Proiectul presupune reabilitarea și electrificarea liniei existente și alți 2,3 km noi de cale ferată, o stație provizorie și un trotuar rulant până la terminalele aeroportului”, a spus ministrul.
Investiția totală se ridică la 88 de milioane de euro, iar lucrările vor fi gata în aprilie 2018, a adăugat Bușe.
Șeful de la Transporturi a efectuat marți o vizită la stația Odăile, unde coboară călătorii care acum merg cu trenul spre aeroport și de unde sunt preluați cu un microbuz.
O călătorie cu trenul spre aeroport va costa 3,99 lei, după reabilitarea rutei.