Directorul Agerpres a primit diploma aniversară a Muzeul Satului
Directorul general al AGERPRES, Alexandru Giboi, a declarat, sâmbătă, în cadrul unui eveniment organizat la Muzeul Satului, că această instituție reprezintă una dintre principalele surse de educație atunci când este vorba despre ceea ce înseamnă zona rurală.
„Nu știu dacă 98% sau 2% sau 1% provin din mediul rural, au rădăcini la țară, dar cred că toți ar trebui să știm să ne uităm spre zona rurală și să învățăm ce e de învățat de acolo. În acest domeniu, Muzeul Satului este, din punctul meu de vedere, una dintre principalele surse de educație”, a afirmat Giboi.
Acesta a primit, sâmbătă, diploma aniversară a Muzeului Satului, cu ocazia aniversării a 80 de ani de la înființarea instituției, alături de personalități din domeniul artistic, din rândul clerului ortodox, de jurnaliști, precum și de alți colaboratori ai muzeului.
Diploma a fost înmânată de către directorul Muzeului Satului, Paulina Popoiu, care a adresat mulțumiri Agenției Naționale de Presă AGERPRES pentru modul în care prezintă instituția pe care o conduce.
„Avem ce sprijini. AGERPRES nu se implică în proiecte care nu aduc plusvaloare țării noastre și încercăm să sprijinim tot ce e mai bun și mai valoros în țara noastră. (…) Prietenii Muzeului Satului înseamnă prietenii istoriei României și, in extenso, prietenii României și în momentul ăsta România are nevoie de foarte mulți prieteni, în primul și în primul rând între granițele ei. Trebuie să lucrăm cu toții la ceea ce înseamnă România și Muzeul Satului de fapt reprezintă (…) mai mult decât cele câteva hectare câte sunt aici, Muzeul Satului ne reprezintă pe noi toți”, a adăugat Alexandru Giboi.