Echipa lui Trump se pregătește de preluarea Puterii
Întâlnire de grad zero la Casa Albă, joi. Barack Obama îl primeşte pe Donald Trump pentru un prim schimb de idei, după ce candidatul republicanilor a fost declarat învingător. Urmează o perioadă de tranziţie în Statele Unite. Echipa Donald Trump – Mike Pence, viitorul vicepreşedinte, se pregăteşte deja de preluarea puterii.
Barack Obama şi soţia sa, Michelle, îi vor primi pe Donald şi Melania Trump la Casa Albă.
Întâlnirea preşedintelui cu succesorul său va avea loc în Biroul Oval şi ar putea fi urmată de scurte declaraţii.
Principalul punct al întâlnirii de grad zero este asigurarea unei tranziţii corespunzătoare între cele două administraţii, care include, între altele, şi elemente legate de butonul nuclear.
Preluarea efectivă a puterii va avea loc pe 20 ianuarie 2017, după învestitură.
Printre necunoscutele viitoarei preşedinţii a lui Donald Trump se află capacitatea sa de a constitui o echipă capabilă să inspire încredere în administraţia sa.
Şeful echipei de tranziţie a miliardarului, Chris Christie, gvernator de New Jersey, este numele vehiculat pentru postul de secretar al comerţului.
Rudy Giuliani, fost primar al New York-ului, îl cunoaşte pe Donald Trump de mai mulţi ani şi l-a sprijinit fără rezerve. Numele său face parte din cele citate pentru procurorul general.
Newt Gingrich, 73 de ani, personalitate a Partidului Republican şi fost preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, ar putea fi viitorul şef al diplomaţiei americane. Este considerat plin de idei, foarte inteligent şi la fel de vulcanic ca Donald Trump.