Burleanu îl reconfirmă în funcție pe Daum

Răzvan Burleanu a vorbit miercuri, la întoarcerea în România, despre meciul naţionalei de Groznîi, şi l-a reconfirmat în funcție pe selecţionerul Christoph Daum.

„Obiectivul staff-ului tehnic a fost de a testa jucătorii care nu au avut posibilitatea să evolueze, iar pe de altă parte să vedem care sunt confirmările. În această campanie avem deja, în momentul de faţă, un jucător care reprezintă o certitudine, mă refer la Răzvan Marian, şi prestaţii bune din partea lui Benzar sau Rotariu.

Trebuie să construim, să vedem ce avem de făcut, să investim foarte mult, să investim la copii şi juniori, acest lucru ne-a lipsit. Echipa naţională e o reflexie foarte clară a fotbalului de la Liga I şi a societăţii româneşti.

 E supărător că n-am marcat de trei partide, dar în acelaşi timp pentru mine personal nu e o înfrângere acest meci, aţi văzut că a fost offside clar la golul lor. Calificarea nu e compromisă, şansele la locul 1 au scăzut, dar avem şanse în continuare la locul 2. Luaţi în considerare că rezultatul cu ultima echipa nu se ia în considerare, calificarea se joacă în continuare. Continuăm cu Daum, da”, a spus Răzvan Burleanu la revenirea în ţară, după deplasarea de la Groznîi.

Naţionala României a pierdut marţi seara, scor 0-1, amicalul jucat împotriva Rusiei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.