Elie Wiesel, omagiat
Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite (USHMM) l-a omagiat miercuri la Washington pe scriitorul și filosoful american de origine română Elie Wiesel, supraviețuitor al Holocaustului și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, decedat în urmă cu aproape cinci luni.
Manifestarea, organizată sub semnul cuvintelor lui Elie Wiesel: „O singură persoană integră poate face diferența”, s-a bucurat de prezența ambasadorilor SUA la Națiunile Unite, Samantha Power, României la Washington, George Cristian Maior, israelian Ron Dermer, unor membri ai Congresului, personalități ale lumii culturale și religoase, membri ai familiei, informează Agerpres.
În deschidere, președintele USHMM, Tom Bernstein, a reamintit oaspeților că toți „purtăm responsabilitatea extraordinară de a continua moștenirea” lui Elie Wiesel.
Onorată să ia cuvântul cu prilejul omagiului adus „prietenului și eroului său” Elie Wiesel, ambasadorul Samantha Power a afirmat într-un discurs emoționant că, „de obicei, oamenii rămân fără cuvinte în două cazuri: în fața răului și în fața puterii transcendente (…) Cum națiunea noastră trece prin zile dificile, (nuvela) ‘Noaptea’ și un Elie în vârstă de 16 ani ne pot ajuta să modelăm în continuare lumea noastră”.
Ambasadorul României la Washington, George Cristian Maior, a subliniat că este prezent pentru „a aduce un omagiu unui om (Elie) care a pledat atât de mult pentru omenire”. Diplomatul român a insistat asupra legăturilor deosebite pe care le-a întreținut Elie Wiesel cu țara noastră și păstrarea moștenirii spirituale a acestuia chiar și în Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România care îi poartă numele. George Crisitan Maior și-a încheiat discursul cu ultimele versuri ale poeziei „Nu voi uita niciodată” semnată de Elie Wiesel.