Premierul Italiei va demisiona după eșecul de la referendum
Premierul Italiei, Matteo Renzi, a anunţat duminică noaptea că va demisiona de la conducerea executivului şi că îşi asumă întreaga responsabilitate pentru respingerea reformelor constituţionale prin referendum, după ce primele rezultate parţiale indică un eşec devastator pentru tabăra ”DA”, transmite Reuters.
”Experienţa guvernării mele se încheie aici”, a declarat premierul Matteo Renzi la Palazzo Chigi din Roma. Prim-ministrul a explicat că îşi va convoca luni după-amiază cabinetul de miniştri şi îi va înmâna preşedintelui Sergio Mattarella demisia Guvernului.
Acest referendum a fost văzut de alegătorii italieni drept un adevărat vot de încredere pentru premierul Matteo Renzi, care nu a reuşit să genereze o creştere economică rapidă promisă în 2014.
Primele rezultate parţiale indică faptul că premierul a pierdut la o diferenţă uriaşă de 20% referendumul constituţional.
Autorităţile electorale au anunţat că tabăra ”NU” conduce cu 59,63% după numărarea voturilor exprimate în aproape jumătate din secţiile de vot. Până în acest moment au fost centralizate rezultatele înregistrate în 31.291 din cele 61.551 de secţii de vot de pe teritoriul Italiei.
Institutul Piepoli-IPR este prima companie de sondare care a publicat proiecţii bazate pe numărarea reală a voturilor, ce indică faptul că italienii au respins în proporţie de 57-61% reformele constituţionale.