Taxa de gunoi, în vigoare din 2017

De la 1 ianuarie 2017 va intra în vigoare taxa pentru depozitarea deşeurilor la groapa de gunoi, în valoare de 80 de lei/tonă, a anunţat vineri ministru Mediului, Cristiana Paşca Palmer.

„Multe autorităţi au solicitat o eşalonare pe mai mulţi ani a plăţii acestei taxe, pentru că nu au asigurată infrastructura . Adică taxa să crească gradual la 80 de lei/tonă. Însă această taxa trebuia introdusă acum cinci ani, iar 2017 este ultimul an până la care UE ne mai permite să prelungim termenul”, a declarat ministrul Mediului.

Cristiana Paşca Palmer a adăugat că în unele ţări europene această taxa ajunge la 100 de euro/tonă, scrie Ziarul Financiar. Agentul economic care administrează groapa de gunoi de la Glina a fost sancționat contravențional cu suma de 100.000 de lei pentru nerespectarea unor prevederi existente în Autorizația Integrată de Mediu, a anunțat, miercuri, Garda Națională de Mediu, într-un comunicat de presă. Detalii, aici. 

Cel mai mare generator de deşeuri medicale din ţară este Spitalul Universitar, a anunţat, miercuri, operatorul Stericycle, care neutralizează la incineratorul de lângă Chiajna deşeurile periculoase din 200 de spitale publice, ceea ce înseamnă 2.400 de tone de reziduuri pe an. Amănunte, aici. 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.