Bărbat, găsit mort în Lacul Morii din Capitală

Un bărbat a fost găsit mort, duminică, în Lacul Morii din București, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov, Daniel Vasile.

„Un bărbat până în 40 de ani a fost găsit plutind la distanță foarte mică de mal în Lacul Morii, intrarea dinspre Parcul Crângași, iar un echipaj de scafandri l-a scos la mal. Echipajele SMURD au încercat resuscitarea, dar, potrivit estimărilor lor, ca medici, bărbatul se afla de câteva ore în apă. El a fost declarat decedat”, a declarat, pentru Agerpres, Daniel Vasile.

Potrivit unor surse din Poliție, bărbatul a fost observat plutind aproape de mal de o persoană care alerga în Parcul Crângași. Polițiștii sosiți la fața locului nu au găsit asupra bărbatului documente sau alte obiecte personale și se acționează pentru identificarea acestuia.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.