Regele Lear cucerește scena mare a TNB!

Duminică, pe scena Sălii Mari a Teatrului Național din București, de la ora 19.00, a avut loc premiera spectacolului REGELE LEAR de William Shakespeare, în regia lui David Doiashvili.

Capodoperă a literaturii universale, adevărată încercare pentru interpreţi şi creatorii de spectacol, piesă de perenă actualitate, plină de învăţăminte pentru cei de astăzi, ca şi pentru contemporanii lui Shakespeare, REGELE LEAR a revenit pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti după 46 de ani de la memorabila montare a lui Radu Penciulescu, cu George Constantin în rolul titular. În noua versiune scenică, Mihai Constantin, fiul marelui actor, el însuşi nume de rezonanţă al scenei româneşti, îi dă viaţă legendarului rege sub „bagheta” inspirată a unuia dintre cei mai apreciaţi regizori contemporani, David Doiashvili, un nume de primă mărime nu doar în Georgia natală, ci și în spațiul teatral european.

Artist cu o personalitate creatoare complexă, director de teatru şi îndrumător al tinerei generaţii de actori, regizor de teatru şi de operă, dar şi scenograf pentru montările sale, David Doiashvili, născut în 1971 la Tbilisi, şi-a clădit încă de la debut o reputaţie puternică, cu realizări notabile bazate pe marea dramaturgie, pe care talentul său le-a îmbrăcat în viziuni moderne, incitante, cu un relief extrem de personal. Cariera lui teatrală a fost încununată cu importante distincţii.

Printre realizările sale de referinţă cu piese de Shakespeare se numără: Regele Lear, multi-premiatul Macbeth (Principalul Premiu Teatral al Georgiei „Duruji”, 2010, Cel mai bun spectacol – la Festivalul Ibero-American de la Bogota-2012, precum şi 9 premii din 12 nominalizări, la Festivalul Internațional de Teatru Rijeka, Croația, 2010) şi Visul unei nopţi de vară (Royal National Theatre – Londra, Teatrul Naţional din Budapesta şi Teatrul Naţional Croat, iar cel realizat pe scena teatrului pe care-l conduce din 2004, Teatrul Muzical și Dramatic de Stat Vaso Abashidze din Tbilisi, este producţia îndelung aplaudată şi de publicul nostru pe scena TNB, în deschiderea Festivalului Internaţional de Teatru NETA 2015. Şi acest spectacol a fost distins cu premiile naţionale de teatru „Duruji”, în 2013, pentru Cel mai bun spectacol, Cea mai bună regie, precum şi cu două premii de interpretare).

       Mai amintim dintre succesele naţionale Azilul de noapte – Marele Premiu, în 2013, al Asociatiei Criticilor din Georgia, iar în afara graniţelor: West Yorkshire Playhouse (Londra): Arthur Miller – Vrăjitoarele din Salem; Teatrul Mariinsky (Sankt Petersburg): Gaetano Donizetti – Lucia Di Lammermoor; Teatrul Național Croat (Rijeka): Riunosuke Akutagava – Viața unui prost; Teatrul Național din Budapesta: Cyrano de Bergerac de Edmond Rostand.

Noua versiune de la Naționalul bucureştean a piesei Regele Lear este susținută de o distribuție de zile mari, în care, alături de Mihai Constantin îi veţi întâlni pe: Marius Manole (Bufonul), Ioan Andrei Ionescu (Gloucester), Gavril Pătru (Kent), Monica Davidescu (Goneril), Crina Semciuc (Cordelia), Raluca Aprodu (Regan), Istvan Teglas (Edgar), Tudor Aaaron Istodor (Edmund), Lari Giorgescu (Oswald), Silviu Mircescu (Ducele de Cornwall), Rareș Andrici (Ducele de Albany), Pavel Ulici (Ducele de Burgundia), Idris Clate (Regele Franței). Regia și scenografia : David Doiashvili. Costumele: Liliana Cenean. Coregrafia: Florin Fieroiu. Muzica originală: Nikoloz Rachveli Memanishvili.

O montare spectaculoasă și plină de surprize, de o inventivitate vizuală cu totul aparte, în cheia specifică regizorului.

Următoarele spectacole vor avea loc în zilele de 17, 18 și 29 decembrie 2016, de la ora 19.00.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.