Americanii trimit trupe terestre la granița cu Rusia

Statele Unite trimit trupe în Polonia, ţările baltice şi România luna viitoare, în vederea consolidării securităţii în regiune, anunţă oficiali americani şi polonezi în domeniul Apărării.

Ministrul polonez al Apărării Antoni Macierewicz a anunțat miercuri, după întâlnirea cu locotenent-generalul Ben Hodges, comandantul trupelor terestre americane în Europa, la Zagan, în vestul Poloniei că trupe americane sosesc în ianuarie în România, ţările baltice şi Polonia, relatează Romaniatv.net.

Ben Hodges a precizat că trupele vor sosi în portul german Bremerhaven pe 6 ianuarie și vor fi desfășurate imediat în Polonia, țările baltice și România.

Decizia a fost anunțată încă din luna octombrie, după reuniunea miniştrilor Apărării desfăşurată la Bruxelles. Tot atunci s-a stabilit că cel puţin şapte state NATO vor contribui la efectivele Alianţei Nord-Atlantice din România cu trupe şi echipamente. Totodată, militari români vor fi trimişi în Polonia.

Alianţa Nord-Atlantică a aprobat în iulie planul de consolidare a prezenţei militare în Europa de Est, prin desfăşurarea a mii de militari în Polonia şi în ţările baltice. O structură multinaţională NATO ar urma să fie staţionată în România. În plus, Alianţa a preluat controlul asupra sistemului antirachetă, care include nave americane dotate cu sisteme antibalistice în largul Spaniei, un radar în Turcia şi elementele de interceptare din România.

Rusia a avertizat în mai multe rânduri că este „extrem de preocupată” de instalarea sistemelor antibalistice NATO în România şi Polonia, afirmând că sunt interzise prin Tratatul privind Forţele nucleare intermediare (INF) şi avertizând că va lua măsuri pentru a se apăra.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.