Șumudică pune condiții pentru a pleca de la Astra
Marius Şumudică a declarat, luni, că este dispus să accepte să plece de la Astra Giurgiu fără a încasa clauza de reziliere a contractului, de 150.000 de euro, cu condiţia să i se achite salariile şi primele de obiectiv până la finalul anului trecut.
„Mi s-a spus că tot staful nu va primi niciun bonus. Li s-au dat hârtii doar jucătorilor. Nu există niciun fel de problemă, există o clauză între noi: mi se plătesc 150.000 de euro dacă sunt dat afară, dacă eu plec trebuie să plătesc suma respectivă. Dacă nu se întâmpla acel atentat, turcii erau la Bucureşti cu banii, să plătească 150.000 pentru Şumudică, să plec la Gaziantep. Eu nu am plecat din cauza atentatelor din Turcia. Mi-e frică! Ăsta sunt.
Marius Şumudică este în conflict cu conducerea clubului Astra, care l-a reclamat pe tehnician la Comisia de Disiciplină a FRF, pentru ratificarea unei amenzi de 40.000 de euro. Oficialii grupării îi reproşează lui Şumudică faptul că a scandat în vestiar împotriva rivalei Steaua, după meciul cu AS Roma, din ultima etapă a grupelor Ligii Europa, şi că a făcut afirmaţii jignitoare despre patronul clubului Ioan Niculae.