Nou ambasador al Germaniei la București
Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, l-a primit marţi pe noul ambasador al Republicii Federale Germania în România, Cord Meier-Klodt, în vederea înmânării copiilor scrisorilor de acreditare.
”Cu acest prilej, cei doi oficiali au avut un schimb de opinii privind stadiul şi perspectivele relaţiilor româno-germane, fiind subliniat interesul comun pentru consolidarea şi dezvoltarea în continuare a dialogului politic şi a cooperării economice dintre România şi Germania. În discuţii au fost abordate, de asemenea, principalele provocări cu care se confruntă, în prezent, Uniunea Europeană şi perspectivele consolidării proiectului european. A fost subliniată importanţa unei cooperări româno-germane aprofundate în plan european”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe prin intermediul unui comunicat de presă.
În 2016 ambasadorul Cord Meier-Klodt a fost reprezentantul special al preşedinţiei germane a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană. Anterior a fost Însărcinat special pentru Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală în ministerul de Externe german. Între 2002 şi 2005 Cord Meier-Klodt a fost şeful secţiei de presă în cadrul Ambasadei germane la Moscova, arată Mediafax.