80 de trenuri, anulate miercuri din cauza viscolului

CFR Călători a decis, miercuri dimineața, la ora 6:00, anularea a 80 de trenuri din cauza condițiilor meteo nefavorabile, potrivit informațiilor publicate pe pagina de Facebook a CFR Călători.

„Din cele 1.300 de trenuri ale CFR Călători care circulă zilnic în România s-a luat decizia de a anula sub 10% dintre acestea pentru facilitarea accesului utilajelor și a echipelor de intervenții și pentru evitarea unor situații neplăcute pentru pasageri”, precizează compania.

Lista publicată de CFR Călători cu trenurile anulate pentru data de 11 ianuarie 2017, ora 6:00, arată un număr de 80 de trenuri, însă compania precizează că ea va fi actualizată periodic în funcție de evoluția condițiilor meteo și de situația din teren.

„Circulația este adaptată condițiilor nefavorabile cu temperaturi extrem de scăzute pe raza a 4 regionale: București, Craiova, Galați și Constanța. Unele curse pot înregistra întârzieri la destinație, determinate de necesitatea atașării locomotivelor Diesel pe anumite intervale de stații din jumătatea de sud a țării, de reducerea vitezei de circulație sau de intervenția cu pluguri. Se intervine constant cu utilaje și echipaje feroviare. În cursul acestei zile legătura pe calea ferată între București și Constanța și retur este asigurată”, au precizat reprezentanții CFR Călători.

Șase județe din zona Moldovei se află miercuri sub Cod portocaliu de ninsori și viscol, iar. Astfel, în noaptea de marți spre miercuri (10/11 ianuarie) și în prima parte a zilei de miercuri (11 ianuarie), în județele Călărași, Ialomița, Brăila, Galați, Buzău și Vrancea, temporar viscolul va fi puternic, viteza vântului va atinge 70 — 80 km/h, troienind zăpada și reducând vizibilitatea sub 50 de metri.

Pe de altă parte, începând din seara zilei de marți, ora 21:00, și până miercuri, ora 21:00, va fi în vigoare un Cod galben de fenomene meteo extreme. În intervalul respectiv, aria ninsorilor se va extinde dinspre extremitatea sud-estică și va cuprinde treptat jumătatea de est a țării. În cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei, în zona Carpaților de Curbură și, temporar, în Dobrogea, vor fi ninsori moderate cantitativ, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50 — 60 km/h, viscolind și spulberând zăpada.

Județele avertizate cu Cod galben sunt: Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Giurgiu, Teleorman și Capitala. ANM precizează că unele intensificări ale vântului vor fi și în Oltenia, spulberând trecător zăpada.

Totodată, pe durata zilei de marți, se menține avertizarea Cod portocaliu de ger persistent în 37 de județe, inclusiv în București, respectiv Cod galben în alte cinci județe din Crișana și Banat. În intervalul menționat, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania și Maramureș, gerul se va intensifica, astfel încât minimele vor fi cuprinse, în general, între—29 și—15 grade, iar maximele între—15 și—10 grade. În plus, în Crișana și Banat, vremea va fi geroasă îndeosebi în cursul nopților și al dimineților, când valorile termice se vor situa frecvent sub—15 grade.

În funcție de evoluția meteorologică, Administrația Națională de Meteorologie menționează că va actualiza avertizările emise.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.