Mesajul lui Orban pentru Cioloș
Ludovic Orban a scris, marţi, pe contul său de Facebook, că Dacian Cioloş este binevenit în PNL, dacă îşi doreşte să se înscrie în partid, dar a apreciat că nimeni nu-i poate garanta acestuia obţinerea unei funcţii, o asemenea decizie putând fi luată doar de către delegaţii la Convenţia Naţională din acest an.
”Din punctul meu de vedere, Dacian Cioloş este binevenit în Partidul Naţional Liberal. Cu condiţia să îşi dorească şi el lucrul acesta. Ar fi fost mult mai bine dacă făcea pasul acesta înainte de alegerile parlamentare. Nu a fost să fie. Cred, de asemenea, că Dacian Cioloş poate să candideze la orice funcţie în PNL în cadrul alegerilor din partid. Nimeni din PNL sau din afara lui, însă, nu poate să îi promită că va fi şi ales. Acest lucru nu îl pot decide decât membrii PNL care vor participa la Convenţia Naţională a PNL”, a scris Orban.
Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a relatat, joi, că a fost sunată de către fostul premier Dacian Cioloş care a solicitat o întâlnire cu liberalii, dar că deocamdată nu s-a luat o decizie în partid dacă să aibă loc o astfel de întâlnire şi a precizat că nu s-a pus problema intrării lui Cioloş în PNL.
Întrebată despre refuzul categoric pentru o întâlnire cu Dacian Cioloş exprimat public de unii lideri PNL, Raluca Turcan a precizat că sunt unii liberali cu opinii diferite, alţii mai moderaţi.
”Sunt unii care consideră că participarea domnului Cioloş în campania electorală putea fi mai puternică, sunt unii care solicită să ne uităm întâi în propria noastră curte şi să vedem dacă puteam face mai bine lucrurile în PNL, asta nu înseamnă că nu suntem oameni cu opinii libere şi nu înseamnă că, dacă luăm o decizie instituţională, n-o să o respectăm”, a mai spus Turcan.
Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a respins invitaţia la dialog a fostului premier Dacian Cioloş. ”Cu platforma asta am pierdut alegerile. Nu mersi”, a scris Mihai Voicu pe Facebook.
”Un domn care ne-a spus în campania electorală că nu doreşte să fie pe afişele noastre şi că îi folosim abuziv imaginea ne lansează la televizor propuneri de colaborare. Menţionează ceva de platforma România 100. Păi cu platforma asta am pierdut alegerile. Nu mersi”, a reacţionat Mihai Voicu pe pagina sa de Facebook.