Kovesi: Dragnea, trimis în judecată până la finele lui ianuarie!

Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat că Liviu Dragnea va fi trimis în judecată până la sfârşitul acestei luni în dosarul aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dragnea va fi trimis în judecată până la sfârşitul acestei luni în dosarul aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care preşedintele PSD este acuzat de fapte de corupţie. Dosarul a fost retrimis anul trecut la instanţa supremă ca să verifice dacă modul în care a fost instrumentat a fost corect. Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi a precizat că dosarul este perfect legal.

„Aceste dosar a fost trimis la ICCJ in cursul anului trecut. S-au discutat exceptiile invocate in camera preliminara, s-a verificat legalitatea probelor, s-a decis ca modul de instrumentare a fost legal si s-a dispus inceperea judecatii. La sfârşitul lunii ianuarie va fi primul termen de judecata in acest dosar”, a spus Kovesi.

Alături de Liviu Dragnea a fost trimisă în judecată fosta soţie a acestuia, Bombonica Prodana, sub acuzaţia de abuz în serviciu dar şi Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, fiind acuzată de abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.

De asemenea, în cauză sunt judecaţi Ionel Marineci, fost şef serviciu în cadrul Complexului de servicii destinat copilului şi familiei, Rodica Miloş şi Olguţa Şefu, la data faptelor director executiv adjunct al D.G.A.S.P.C. Teleorman, Valentina Marica, fost şef al Complexului de recuperare, Nicuşor Gheorghe, fost şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare, Constantin Balaban, la data faptei şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei, Adriana Botorogeanu şi Anisa Stoica la data faptelor funcţionari publici în cadrul D.G.A.S.P.C. Teleorman.

Potrivit procurorilor, „în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Dragnea Nicolae Liviu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu intenţie, a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. În realitate cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era suspectul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”.

Astfel, precizează DNA, persoanele angajate formal au primit în total suma de 108.612 lei, sumă cu care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În ceea ce o priveşte pe Bombonica Prodana, procurorii spun că “în perioadele 3 martie – 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 – 1 august 2010, în calitate de coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi în calitate de şef Serviciu secretariat din cadrul DGASPC Teleorman, prin încălcarea cu ştiinţă atribuţiilor de serviciu, deşi a cunoscut faptul că două subordonate, încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului, nu a întreprins niciun demers de sancţionare a persoanelor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.