Ministrul Afacerilor Interne nu vrea referendum
Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, a declarat marți, la Alexandria, că în acest moment organizarea unui referendum nu reprezintă o prioritate pentru statul român, ea adăugând că întâietate ar trebui să aibă în prezent respectarea promisiunilor făcute de membrii actualului Guvern în campania electorală.
„Referendumul din 2012 a costat foarte mult. Din punctul meu de vedere sunt alte priorități, este o analiză pe care trebuie să o facă mai mulți factori și avem în momentul acesta, zic eu, prioritate, să aplicăm măsurile pe care noi ni le-am asumat prin programul de guvernare, dar este o situație care trebuie analizată”, a declarat Carmen Dan, după ceremonia organizată la Alexandria cu ocazia zilei de 24 Ianuarie, întrebată de presă dacă în prezent s-a făcut un calcul estimativ cu privire la costul unui referendum.
„Este evident că există un larg interes pe această temă a schimbării Codurilor penale și a grațierii. Voi începe demersurile pentru un referendum prin care românii vor putea să se exprime dacă sunt de acord cu aceste demersuri sau nu, fiindcă atunci când au votat aceste teme nu s-au găsit în programul de guvernare al PSD”, a spus Iohannis la un eveniment organizat la Muzeul Palatului Cotroceni.