Iordănescu, validat selecţioner de Comitetul Executiv al FRF

Comitetul Executiv al FRF a validat, luni, propunerea preşedintelui forului, Răzvan Burleanu, cu privire la conducerea tehnică a echipei naţionale, astfel că funcţia de selecţioner este preluată de Anghel Iordănescu, iar Viorel Moldovan, Daniel Isăilă şi Ionuţ Badea sunt antrenori secunzi.

„Propunerea preşedintelui a fost validată. Anghel Iordănescu e selecţioner şi cei trei antrenori, secunzi”, a declarat pentru Mediafax Ioan Horoba, preşedintele clubului Gaz Metan Mediaş şi membru în Comitetul Executiv al FRF.

Selecţionerului Anghel Iordănescu, care îndeplindeşte şi funcţia de director tehnic al FRF, i se va întocmi un contract separat, care urmează să fie validat într-o altă şedinţă a Comitetului Executiv.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a propus, sâmbătă, ca funcţia de antrenor principal al echipei naţionale să fie preluată de Anghel Iordănescu şi ca secunzi să fie Viorel Moldovan, Daniel Isăilă şi Ionuţ Badea. Iordănescu a mai fost selecţioner între anii 1993 şi 1998, precum şi între 2002 şi 2004. El va fi din nou pe banca tehnică a naţionalei la partida cu Irlanda de Nord, din 14 noiembrie, de la Bucureşti, din Grupa F a preliminariilor Euro-2016.

Viorel Moldovan este în prezent selecţionerul echipei de tineret a României, Daniel Isăilă a antrenat ultima oară echipa Astra Giurgiu, iar Ionuţ Badea formaţia Oţelul Galaţi. Victor Piţurcă şi Federaţia Română de Fotbal au reziliat, în 16 octombrie, contractul de comun acord, tehnicianul semnând o înţelegere pe doi ani cu gruparea Al Ittihad din Arabia Saudită.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.