Rusia consideră România o „amenințare reală”!

Rusia cataloghează România drept o ameninţare reală la adresa securităţii, întrucât găzduieşte elemente ”ostile” ale sistemului antirachetă american, şi un avanpost al NATO, potrivit unui oficial de rang înalt al Ministerului de Externe de la Moscova, transmite Reuters.

În România, scutul antirachetă a devenit operaţional în mai 2016, iar o a doua parte a sistemului urmează să fie construită în Polonia.

Statele Unite susţin că acest scut trebuie să apere Europa de rachetele balistice dezvoltate de Iran şi nu reprezintă o ameninţare la adresa graniţelor Rusiei, potrivit news.ro.

”Poziţia României şi a conducerii sale, care a transformat această ţară într-un avanpost, reprezintă o ameninţare clară la adresa noastră. Toate aceste decizii… sunt în primul rând direcţionate împotriva Rusiei”, a declarat Alexander Botsan-Harcenko, un oficial de rang înalt din cadrul ministerului de Externe al Rusiei. De asemenea, acesta a acuzat autorităţile române că utilizează o retorică antirusă.

Aceste declaraţii au loc în timp ce blocul militar desfăşoară mii de soldaţi şi armament greu în Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, precum şi în România.

Reprezentanţii Statelor Unite şi ai NATO susţin că desfăşurarea de trupe este necesară pentru a spori securitatea şi a oferi o garanţie aliaţilor europeni după anexarea din 2014 a peninsulei Crimeea. Însă, Rusia acuză o strategie agresivă la graniţele sale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.