Scrisoarea lui Dan Adamescu, de pe patul de spital (III)
Familia lui Dan Adamescu, decedat într-o clinică din Bucureşti după ce starea de sănătate i s-a degradat în timpul şederii în închisoare, după condamnare, a dat publicităţii o a treia parte a scrisorii scrise de omul de afaceri înainte de moarte. Printre altele, Adamescu sublinia în scrisoare „agresivitatea” de care au dat dovadă faţă de el procurorii DNA pe tot parcursul procesului în urma căruia a fost condamnat şi vorbeşte despre o „alianţă” creată pentru ca el să fie „torturat” prin refuzarea accesului la servicii medicale de calitate, în ciuda tuturor recomandărilor medicilor români şi din străinătate.
Dan Adamescu a lăsat familiei o scrisoare în care prezenta cum au decurs, din punctul său de vedere, lucrurile de când a intrat în vizorul DNA. În a treia parte, dată publicităţii luni, Adamescu povesteşte cum s-a desfăşurat procesul său şi cum i-a fost refuzat accesul la servicii medicale.
Redăm integral cuprinsul scrisorii:
„Procesul meu
1. Procesul meu a început în data de 10 octombrie 2014 în fața judecătorului Ghiță.
2. A fost un proces foarte rapid deoarece toate dovezile au fost puse în baza unui sigur martor, dl. Onuţe.
3. Avocații mei au arătat că declarațiile domnului Onuţe erau false şi că acesta nu era credibil, deoarece a scos bani din societate fără permisiune și a fost recrutat ca informator al DNA și nu ca martor adevărat. Ei au arătat, de asemenea, că nu am motive să mituiesc judecătorii și că presupusa schemă de mită era ilogică.
4. Am avut dreptul de a vorbi și a mă apăra pe durata procesului, însă judecătorul Ghiță nu m-a lăsat în mod constant să vorbesc.
5. Dl. Onuţe a fost interogat în instanță de către avocații mei. Am vrut, de asemenea, să îi adresez întrebări importante pentru a-şi dezvălui minciunile. Însă nu am putut să fac acest lucru deoarece judecătorul Ghiță nu mi-a permis.
6. De asemenea, judecătorul Ghiță i-a întrerupt pe avocații mei când au început să pună întrebări importante martorilor. A devenit foarte clar pentru mine că judecătorul Ghiță urmărea protecția martorilor din apărare.
7. Procurorul DNA m-a evidențiat în pledoaria sa. Eu am fost întotdeauna menționat în mod specific și cu accent. Acest lucru era evident pentru oricine din sala de judecată că acest proces era mai mult despre mine decât despre orice alt acuzat.
8. Procesele corecte au analizat documentele depuse în dosarul meu și l-au făcut un exemplu de caz pentru documentul de poziție privind consolidarea prezumției de nevinovăție şi a modului în care încalcă acest drept fundamental al unui pârât:”Declarațiile judiciare făcute în cursul procedurii de arest preventiv nu au reușit să respecte prezumția de nevinovăție”.
9. Am fost condamnat la pedeapsă cu închisoarea de patru ani și patru luni în data de 2 februarie 2015 de către judecătorul Ghiță. Am depus o contestație și primul termen a fost în data de 16 martie 2015.
10. Avocații mei au solicitat reaudierea tuturor martorilor în fața instanței de apel. Această solicitare a fost acordată. Singurul martor care nu a răspuns citației a fost dl. Onuţe. Acesta s-a scuzat de trei ori cu probleme medicale și după aceasta, instanța l-a retras, pur și simplu, din lista de citații. Acest lucru este fără precedent în România. Consider că aceasta o fost o încălcare majoră a dreptului meu de apărare deoarece întregul caz se baza pe acesta. Nu poate fi înțeles modul în care instanța de apel a permis o urmărire penală importantă în absența sa.
11. Din nou procurorul DNA din instanță m-a evidențiat în fața judecătorilor.
12. Nu mi-a fost permis să vorbesc în numele meu și am fost întrerupt în mod repetat.
13. Am solicitat instanței în mod repetat să îmi permită să călătoresc pentru o intervenție chirurgicală la genunchi la un specialist într-o clinică din Austria. Solicitările mi-au fost refuzate de către instanță în baza afirmației DNA „sistemul medical din România este printre cele mai bune din lume”și că era imposibil pentru mine să nu primesc tratament în România. Cu tot regretul, România nu are unul dintre cele mai bune sisteme de sănătate din lume. DNA pur si simplu a mințit. Am aflat, de asemenea, că sunt numărul 888 pe lista publică de tratament din 15 iulie 2015. Nu înțeleg de ce DNA și instanțele mi-au refuzat tratamentul medical. A fost foarte clar din agresivitatea exprimată de DNA că a fost intenția lor să îmi provoace cât mai multă durere posibilă. Am avut impresia că s-au aliat pentru a mă tortura.
14. Mi s-a acordat, în sfârșit, permisiunea de către instanță de a călători în Viena pentru șapte zile, în perioada 16-23 august, pentru a pregăti intervenția chirurgicală la genunchi. Am călătorit la Viena și am făcut toate pregătirile necesare pentru intervenția mea chirurgicală în speranța că mi se va permite să mă întorc acolo pentru a efectua operația în sine. Genunchiul mi-a fost măsurat și planurile trimise pentru producție; am făcut investigații medicale extinse și analize. Deoarece sufăr de multe și complexe boli, operația trebuia să fie planificată și pregătită în detaliu. Medicii au făcut toate aranjamentele necesare pentru a mă interna din nou cât mai curând.
15. M-am întors în mod corespunzător în România, după cum mi s-a impus de instanță.
16. Spre surprinderea mea totală, nu mi s-a mai permis să mă întorc pentru finalizarea operației. În ciuda tuturor insistențelor mele și adreselor trimise către instanță de medicii mei din Viena, instanța a refuzat pur si simplu să îmi acorde permisiunea. Această decizie nu a fost deloc de înțeles și nu a avut niciun sens. Nu am dat niciun motiv instanței să creadă că nu o să mă întorc. Procurorii DNA m-au acuzat de abuz în sala de judecată și au strigat către instanța că nu ar trebui sa mi se permită, în nicio circumstanță, să călătoresc pentru motive medicale. Am avut impresia că procurorii și-au inversat rolurile cu instanța și i-au ordonat acesteia ce să facă.
17. Fiind cetățean german, am vorbit de mai multe ori cu angajaţii Ambasadei Germane. Aceștia mi-au acordat sprijin consular și erau foarte preocupați de tratamentul inuman și refuzul tratamentului medical corespunzător la care am fost supus de către autoritățile române. Ambasada Germană a scris o notă verbală diplomatică către Ministerul Român de Externe în martie 2016, solicitând permisiunea de a primi tratament medical pentru intervenția la genunchi. O scrisoare de la un medic german a fost atașată, prin care era descrisă starea mea de sănătate extrem de severă. Nu știu să existe vreo reacție a autorităților române cu privire la această scrisoare.
18. Contentația mea a fost respinsă în data de 27 martie 2016 și prima mea condamnare a instanței de fond a fost confirmată. Am fost încarcerat în aceeași zi în Penitenciarul Rahova”.
Omul de afaceri Dan Adamescu a murit pe 7 februarie, la vârsta de 68 de ani, într-un spital privat, unde era internat din septembrie 2016. Familia a acuzat că afecţiunile de care i-au slabit constant corpul şi că „lovitura fatală a fost dată de bacteria patogenă stafilococul auriu, cu care a fost contaminat în condiţiile inumane din închisoare”. Administraţia Naţională a Penitenciarelor a reacţionat arătând că Dan Adamescu nu a fost infectat cu bacterii în perioada în care a stat în penitenciar, la internarea în spitalul privat, unde a stat din septembrie 2016, neavând un astfel de diagnostic.
Medicii legişti au stabilit, în urma autopsiei, că bronhopneumonia, precum şi o insuficienţă cardio-respiratorie au fost cauza deesului.
La momentul decesului, Adamescu era în executarea pedepsei de patru ani şi patru luni de închisaore, primită în 27 mai 2016, în dosarul în care a fost acuzat că a mituit doi judecători pentru pronunţarea unor soluţii favorabile în dosare de insolvenţă ale unor firme ale sale.
Dan Adamescu a fost transferat în septembrie 2016 din Penitenciarul Rahova în Penitenciarul Jilava şi i s-a stabilit regimul semideschis de executare a pedepsei. Pe 10 septembrie 2016, în baza documentelor medicale depuse de avocaţi, Adamescu a fost transferat de la Penitenciarul Jilava la Spitalul de Urgenţă Floreasca, pentru investigaţii în vederea unei operaţii la genunchi, pentru montarea unei proteze. Ulterior, în baza recomandărilor unui medic de la Spitalul Floreasca, Dan Adamescu a fost transferat, sub pază, la un spital privat, de atunci nemairevenind în penitenciar.
Dan Adamescu şi fosta şefă a Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor Angela Toncescu au fost trimişi în judecată, în 20 decembrie, pentru abuz în serviciu şi spălarea banilor în dosarul falimentării Astra Asigurări, alături de alte opt persoane cu funcţii de conducere în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prejudiciul în acest caz fiind estimat la peste 800 de milioane de lei.
Omul de afaceri Dan Adamescu deţinea mai multe afaceri, printre care Astra Asigurări şi Medien Holding, trustul care includea ziarul România Liberă. De asemenea, era proprietarul hotelului Intercontinental din Bucureşti.