Grindeanu cere explicații pe tema colectărilor la buget

Primul ministru, Sorin Grindeanu, se întâlneşte marţi dimineaţa cu ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan şi cu preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Bogdan Nicolae Stan. Este a doua întâlnire, după cea de vineri, în care se discuta despre colectarea taxelor şi impozitelor.

După întâlnirea de vineri, 3 martie, preşedintele ANAF a convocat, în cursul zilei de luni, 6 martie, o întâlnire de lucru cu conducerea Direcţiilor Generale Regionale ale Finanţelor Publice, Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili şi a Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, în vederea structurării unui plan urgent de acţiune, care urmează să fie adus la cunoştinţa prim-ministrului marţi. Acest plan a fost cerut de primul ministru, care a declarat, vineri, că nivelul scăzut al încasărilor de la începutul anului nu va afecta măsurile din programul de guvernare, deoarece aşteaptă de la şeful ANAF un proiect cu priorităţile care să ducă la creşterea gradului de colectare, potrivit Mediafax.

Reamintim că, ultimele informaţii furnizate de ANAF arată că totalul veniturilor bugetare colectate de Fisc cumulat ianuarie şi februarie 2017 a însumat circa 32 de miliarde de lei, ceea ce reprezintã o diminuare cu 0,9% – indice nominal faţă de perioada similară a anului trecut.

Totalul veniturilor bugetare realizate de ANAF în luna februarie 2017 a însumat 13.873,8 milioane de lei ceea ce reprezintă o depăşire cu 6,7% – indice nominal, respectiv cu 874 milioane de lei în cifre absolute mai mult faţă de perioadã similarã a anului 2016 (12.999,7 milioane de lei), în condiţiile în care cota de TVA în luna februarie 2016 era de 20 %, iar în luna februarie 2017 de 19%.

Cu toate acestea, deşi primul ministru cere măsuri pentru creşterea gradului de colectare şi şi-a exprimat disponibilitatea în susţinerea demersurilor ANAF pentru soluţionarea problemelor administrative, care afectează în prezent activitatea instituţiei, inspectorilor anti-fraudă fiscală li s-a redus sporul de suprasolicitare psihică de la 25% la 5% din salariu începând cu data de 1 martie, pe motiv că acesta nu a fost prins în buget.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.