Tăierile ilegale de pădure, în scădere în 2016
Datele preliminare ale raportului pentru 2016 privind sectorul forestier arată că tăierile ilegale de pădure s-au diminuat anul trecut, potrivit unui comunicat al Ministerului Apelor și Pădurilor (MAP), remis, marți, Agerpres.
Potrivit comunicatului, în fiecare an, la data de 21 martie, la nivel mondial este marcată Ziua Internațională a Pădurilor.
„Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția A/RES/67/200 din 21 decembrie 2012, prin care a declarat aniversarea acestei zile începând din 2013, cu scopul de a crește gradul de conștientizare asupra gestionării, conservării și dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de păduri, în beneficiul generațiilor prezente și viitoare. ONU recomandă statelor membre să organizeze acțiuni pentru reconstituirea pădurilor de toate tipurile, prin organizarea unor campanii de plantare a arborilor. În fiecare an, Ziua Internațională a Pădurilor are o temă, hotărâtă de Parteneriatul de colaborare privind Pădurile”, se arată în comunicat.
Pentru 2017, tema aleasă este: „Pădurile și energia”.
„Managementul responsabil și durabil al fondului forestier reprezintă o prioritate pentru Ministerul Apelor și Pădurilor (MAP). Evoluția și starea de sănătate a pădurilor din țara noastră fac obiectul Raportului anual privind starea pădurilor. Acest raport reprezintă o radiografie a Fondului forestier național al României, cuprinzând informații privind: suprafața fondului forestier și structura pe forme de proprietate, distribuția pădurilor pe forme de relief și etaje fitoclimatice, pe specii și grupe de specii, pe grupe sau tipuri funcționale și multe altele”, mai spun reprezentanții ministerului.
MAP va publica, în a doua jumătate a acestui an, raportul aferent anului 2016. Conform datelor preliminare, tendința de creștere a suprafeței de pădure din România se menține în jurul valorii de 10.000 de hectare. Totodată, datele arată o diminuare a tăierilor ilegale de pădure.