Sfaturile lui Firea pentru „răsfățatul” Ponta
Gabriela Firea a declarat, luni, că fostul premier Victor Ponta a fost un copil răsfățat al PSD și că și-ar dori foarte mult ca acesta să redevină un om de echipă, „de construcție”.
„Aș spune un lucru, și poate e o sintagmă care va fi întoarsă pe toate fețele, dar o spun chiar din suflet, o spun prietenește, a fost un copil răsfățat al PSD și pe bună dreptate, pentru că are calități reale, și umane, și politice, și aș vrea să înțeleagă că acest partid i-a oferit maximum din cât se poate oferi, prin prismă politică, din partea unei formațiuni, a unei echipe dificile — fiind, totuși, cel mai important partid politic din România — pentru unul dintre lideri. Și el, la rândul lui, sunt convinsă că va conștientiza că are anumite responsabilități și că trebuie să fie alături de noi. Niciodată, din punctul meu de vedere, cred că nu va fi mai apreciat în afara PSD decât o facem noi în echipă, în familie. Aici, întotdeauna, va avea locul său, un loc important. (…) Eu aștept ca în perioada următoare să devină puțin mai dornic de colaborare cu noi, să aibă o relație mult mai bună cu președintele actual al partidului, Liviu Dragnea, care a fost ales statutar”, a precizat Gabriela Firea la Antena 3, potrivit Agerpres.
Primarul general, care este și vicepreședinte al PSD, a subliniat că Victor Ponta a beneficiat de toată prețuirea colegilor de partid. Ea a adăugat însă că în momentul de față fostul premier îi ajută pe adversarii PSD, dându-le muniție.
„Am lucrat cu Victor Ponta, am fost purtător de cuvânt pe perioada în care Victor era președintele partidului, am lucrat și în campania pentru alegerile prezidențiale. Sunt tristă că s-a ajuns la acest moment în care Victor are o anumită neliniște, nu se mai regăsește în echipa noastră. Știți cum se spune, este ca un frate, ca un coleg rătăcit. Mă feresc să spun lucruri neplăcute, mă feresc de o critică acidă și explic, nu pentru că mi-e teamă de o contra-replică, dar nu aș face altceva decât să dau și eu apă la moară adversarilor. Eu îmi și imaginez titlurile, ca fost jurnalist, câtă vreme, acum, în această perioadă, Victor, practic, într-un fel îi ajută pe adversarii noștri, dându-le muniție, aș face și eu același lucru, lovind în afirmațiile și în pozițiile sale politice. S-ar crea un nou conflict”, a menționat ea.