Luc Besson pregătește o nouă premieră

Regizorul francez Luc Besson, însoțit de protagonista sa Cara Delevingne, a prezentat în premieră în Los Angeles trailer-ul noului său film de science-fiction, ‘Valerian and the City of a Thousand Planets’, care va avea premiera în SUA, la 21 iulie, relatează miercuri agențiile France Presse și EFE.

Trailer-ul a fost proiectat în fața unei asistențe exclusiviste invitată la cinematograful Arclight din Hollywood. Imaginile au fost primite cu un ropot de aplauze iar la rugămintea grupului de prieteni ai Carei Delevingne (printre care top-modele Kendall Jener și Lily Donaldson, sau actorul Jaden Smith, fiul lui Will Smith), sala STX Entertainment a fost de acord să-l proiecteze din nou spre ovațiile asistenței.

Ulterior la o recepție organizată la câțiva metri de sală, Luc Besson a explicat unui grup restrâns al presei, printre care și EFE, că a scrie aventuri cu personaje feminine puternice este un lucru firesc pentru el. Este o marcă a casei a spus el râzând, făcând aluzie la filme precum ‘The Fifth Element’, sau ‘Lucy’, informează Agerpres.

„Tratez ambele sexe la fel. Se presupune că bărbatul este sexul puternic iar femeia cel slab. Așa să fie oare? Mie îmi place să arăt slăbiciunea bărbatului și forța femeilor. Ele pare fragile, însă Doamne ce lucruri sunt capabile să facă”, a spus autorul lungmetrajelor ‘Léon’ sau ‘Nikita’.

De data aceasta el a ales-o pe Cara Delevingne ca eroină pentru că are experiență în superproducții după trecerea ei prin ‘Suicide Squad’ și, potrivit lui, pentru că „este mai ieftină decât actrițele”, a spus Besson stârnind râsete. „Pentru că este autentică. Foarte atentă și concentrată. Am fost încântat să lucrez cu ea”, a adăugat el în continuare.

Filmul, o producție a casei franceze EuropaCorp, al cărei proprietar majoritar este Besson, prezintă cum forțe obscure amenință Alpha, o metropolă eterogenă care adăpostește mai multe specii de extratereștrii din galaxie. În apărarea sa vor sări agenții Valerian și Laureline, responsabili cu salvarea viitorului universului.

Trailer-ul în care mai apar Dane DeHaan, Clive Owen și Rihanna amintește de clasicul generic al unor filme ca ‘Star Wars’, ‘Avatar’ și chiar ‘The Fifth Element’, lucru pe care regizorul îl acceptă declarându-se deschis comparațiilor. „Sunt un mare fan al acestor filme”, a recunoscut Besson.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.