FCSB ia locul Stelei în Liga I

Comitetul Executiv al FRF a votat, joi, schimbarea denumirii Stelei, în FCSB. Răzvan Burleanu, președintele FRF, a declarat că s-a votat schimbarea numelui în FCSB, așa cum a vrut Gigi Becali, dar până la o decizie clară a instanței, federaţia nu se poate pronunța în problema palmaresului.

Decizia a fost anunţată de preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, la finalul şedinţei, acesta precizând că noua denumire oficială este „Fotbal Club FCSB SA” şi va fi folosită chiar la nivel oficial.

„Am luat în considerare cererea celor de la Steaua, astfel că, începând de azi, denumirea echipei va fi FC FCSB SA. Nu am făcut decât să luăm act de o hotărâre judecătorească.

În ceea ce privește palmaresul echipei, FRF nu poate să se exprime pe această speță și asta va rămâne să decidă instanța.

Cât despre coeficient, ne vom adresa celor de la UEFA, dar nu cred că vor fi probleme legate de această speță, pentru că e vorba de o decizie luată în instanță”, a spus Răzvan Burleanu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.