Noii miniștri ALDE depun jurământul!

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretele privind numirea noului ministru al Mediului, Graţiela Gavrilescu, şi numirea noului ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, iar la ora 17.00, va avea loc şi ceremonia de depunere a jurământului.

Preşedintele Klaus Iohannis, a semnat luni decretele de revocare, respectiv numire a miniştrilor Mediului şi Relaţiei cu Parlamentul, anunţă Administraţia Prezidenţială, relatează Romaniatv.net.

  • Decretul pentru revocarea domnului Daniel Constantin din funcția de Viceprim-ministru, Ministru al Mediului;
  • Decretul pentru revocarea doamnei Graţiela-Leocadia Gavrilescu din funcția de Ministru pentru Relaţia cu Parlamentul;
  • Decretul pentru numirea doamnei Graţiela-Leocadia Gavrilescu în funcţia de  Viceprim-ministru, Ministru al Mediului;
  • Decretul pentru numirea domnului Viorel Ilie în funcţia de Ministru pentru Relația cu Parlamentul.

Administraţia Prezidenţială a anunţat, vineri, că decretele vor fi semnate în cursul zilei de luni, iar la ora 17.00 va avea loc ceremonia de depunere a jurământului.

Graţiela Gavrilescu, actual ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, va prelua portofoliul lui Constantin de ministru al Mediului şi funcţia de vicepremier. În locul ei, va fi numit Viorel Ilie.

Decretele vor fi semnate de preşedinte luni, când va avea loc şi ceremonia de depunere a jurământului, la Palatul Cotroceni, de la ora 17.00.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, la România TV, că, dacă va avea posibilitatea, va discuta luni, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis privind desecretizarea protocoalelor semnate între Ministerul Public şi SRI.

Liderii ALDE, reuniţi duminică în şedinţa Biroului Politic Central, au decis, cu majoritate de voturi, retragerea sprijinului politic vicepremierului Daniel Constantin, copreşedinte al formaţiunii. Graţiela Gavrilescu, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, a fost propusă de ALDE în funcţiile de vicepremier şi ministru al Mediului, în locul lui Daniel Constantin.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.