Premiere cinematografice incendiare în weekend
Afișele cinematografelor din SUA se reînnoiesc la sfârșitul săptămânii cu filmul de animație ‘Smurfs: The Lost Village’ și comedia ‘Going in Style’, avându-i ca protagoniști pe Michael Caine și Morgan Freeman, relatează EFE.
‘Smurfs: The Lost Village’, în regia lui Kelly Asbury, este o nouă aventură a micilor ștrumpfi de culoare albastră, dezvoltată de data aceasta în jurul tinerei Smurfette, cea plină de îndoieli și singura fată dintr-un sat locuit în întregime de băieți.
Împreună cu prietenii săi, Smurfette va pleca într-o călătorie pentru a afla răspunsurile la dilemele sale. Ariel Winter, Michelle Rodriguez, Joe Manganiello și Julia Roberts își împrumută vocile celebrelor personaje în versiune originală.
În comedia ‘Going in Style’, regizată de Zach Braff, trei bărbați ajunși la vârsta a treia decid să-și unească forțele pentru a jefui o bancă, aceeași care le-a distrus viețile, pentru a face față situației economice critice în care au ajuns.
Caine și Freeman fac din nou cuplu pe marele ecran după ce au mai jucat împreună în cele trei ori filme din seria Batman, realizate de Christopher Nolan, și în ‘Now You See Me’, prima și a doua parte.
Tot în acest sfârșit de săptămână ajunge pe marile ecrane filmele ‘Colossal’, al regizorului spaniolul Nacho Vigalondo, și ‘Gifted’, cu Chris Evans, care de data aceasta renunță la costumul de Captain America.
În ‘Colossal’, Vigalondo adopta genul kaiju (din care fac parte filme ca ‘Godzilla’) pentru a prezenta povestea unei femei (Anne Hathaway) care după ce și-a pierdut locul de muncă și iubitul este obligată să se întoarcă în localitatea natală unde descoperă o conexiune cu o ființă care distruge un oraș sud-coreean.