Dragnea amână trimiterea legii salarizării în Parlament

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, la începutul şedinţei grupurilor reunite PSD-ALDE, că proiectul legii salarizării unitare nu va mai fi depus la Parlament în cursul acestei zile, deoarece doreşte să fie consultat de toţi parlamentarii şi „să-şi mai dea lumea cu părerea”.

„Nu, eu nu vreau să îl depună azi. Să mai stea o săptămână, să meargă la grupuri, publicăm şi în presă, să-şi mai dea lumea cu părerea”, a precizat Liviu Dragnea, întrebat dacă proiectul legii salarizării unitare va fi depus la Parlament în cursul acestei zile.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, duminică seara, la Antena 3, că proiectul Legii salarizării unitare în sectorul public va fi depus luni la Parlament astfel încât toţi parlamentarii PSD să-l poată semna în calitate de coiniţiatori. Vasilescu a precizat că graficul adoptării acestei legi ia în calcul o eventuală cerere de reexaminare a preşedintelui Iohannis sau o sesizare a CCR, scopul fiind promulgarea legii înainte de 1 iulie.

Lia Olguţa Vasilescu a precizat că proiectul Legii salarizării unitare nu a fost dat până acum publicităţii pentru că tot s-au făcut modificări pe proiect, însă textul legii va intra luni în parcursul legislativ.

”Mâine va fi semnată de absolut toţi parlamentarii, noi având foarte multe semnături deja, în jur de 200. Colegii care nu au apucat să o semneze vor avea mâine o şedinţă unită a grupurilor parlamentare ca să mai prezentăm o dată principiile acestei legi pentru cine nu a fost la Sinaia şi vom intra cu ea în Parlament într-o procedură destul de rapidă de dezbatere a acestei legi”, a declarat Vasilescu.

Ea a precizat că proiectul mai poate suferi amendări, inclusiv din partea sindicatelor.

”Nu dorim să spunem că nu vom accepta amendamente din partea opoziţiei, chiar şi a sindicatelor, a oamenilor simpli care vor avea ocazia să vadă această lege începând de mâine şi, dacă vor simţi nevoia să ne semnaleze vreo greşeală, suntem dispuşi ca în Parlament să corectăm aceste lucruri pentru că legea nu este perfectă, dar încercăm să avem cea mai corectă variantă posibilă”, a spus ministrul Muncii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.