Festivalul de muzică electronică Sunwaves 2017

Festivalul de muzică electronică Sunwaves deschide calendarul de manifestări organizate pe litoral de 1 Mai, între evenimente figurând o etapă demonstrativă de drifturi, dar şi un festival gastronomic, în staţiuni fiind aşteptaţi peste 40.000 de turişti.

Asociaţia Litoral – Delta Dunării (ALDD) a prezentat, miercuri, într-o conferinţă de presă, calendarul evenimentelor care vor avea loc în staţiunea Mamaia şi pe litoral în perioada minivacanţei de 1 Mai, sezonul fiind deschis, pe 27 aprilie, de cea de-a 21-a ediţie a festivalului de muzică electronică Sunwaves, la care sunt aşteptaţi peste 8.000 de turişti străini şi mii de participanţi din România.

„Începând din 27 aprilie, avem evenimente în cluburi, pe plaje, în locaţii turistice, preponderent în Mamaia, Vama Veche şi oraşul Constanţa, pentru toate gusturile şi preferinţele şi pentru toate segmentele de turişti. Ne vom conecta împreună între cele trei mari locaţii în care ne concentrăm, având ca punct central staţiunea Mamaia, regina evenimentelor. Festival de muzică electronică, festival gastronomic, show de drift ca avanpremieră a marilor evenimente ale verii 2017, concerte, petreceri în cluburi şi pe plaje, totul pentru primii turişti ai verii 2017”, a spus preşedintele ALDD, Corina Martin, potrivit Mediafax.

Festivalul Sunwaves va dura patru zile şi se va desfăşura pe plaja Crazy Beach din Mamaia Nord, din line-up făcând parte DJ români şi internaţionali, din ţări precum Germania sau Italia: Alex & Digby, Alexandra, Amir Javasoul, Apollonia, Arapu, Barac, Cally, Clovis, Daniel Maher, Gescu, Gettic Funk ( Piticu, Xandru, Funk E), Ion Ludwig, Lamache, Loco Dice, Marc Antona, Marco Carola, Mihigh, Neverdogs, Priku, Ricardo Villalobos, Sepp, Sonja Moonear, Sublee, The Martinez Brothers, Vincent Iulian.

Pe 28 aprilie îşi deschide porţile primul Festival gastronomic al verii, „Festival du Bonheur – pour les gourmands”, care va avea loc în zona plajei din Mamaia Nord, pe o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi.

Intrarea va fi liberă, iar accesul la cumpărarea de mâncare de la cele 60 de food trucks cu preparate româneşti, americane, mexicane, japoneze şi de diverse genuri de bucătărie internaţională se va face în baza unui card ce va fi alimentat de turişti cu orice sumă dorită.

Evenimentele vor continua duminică, la Mamaia, cu un show de maşini de drift şi un mega concert pe plajă cu trupele Provincialii, Vunk şi Ionuţ Galani, precum şi cu deschiderea sezonului de clubbing în Mamaia.

Manifestările festive de deschidere a sezonului vor mai cuprinde evenimente în Delta Dunării, Mamaia şi Vama Veche.

În Vama Veche, Sunset Festival revine în acest an cu cea de-a treia ediţie şi promite o atmosferă de neuitat pentru iubitorii de muzică urbană, fiind unul dintre puţinele festivaluri dedicat lor, care este desfăşurat în aer liber în România. Între artiştii care vor urca pe scena Sunset sunt Subcarpaţi, Vlad Dobrescu, Dj Oldskull, NoruNegru şi Dru Klein.

De asemenea, în Constanţa, zeci de brand-uri cunoscute, dar şi producători de bere artizanală din toată ţara, vor participa, între 26 aprilie şi 1 mai, la Festivalul Berii organizat la Pavilionul Expoziţional din Mamaia. Printre invitaţi se numără Bere Gratis, Dan Helciug şi Spitalul de Urgenţă, Mihai Mărgineanu Band, Nightlosers, Compact, Trupa Veche, Fly Project, DJ Project şi Giulia, Gipsy Casual, Haiducii, Maria Dragomiroiu, Nicu Paleru.

Tot pe 26 aprilie vor fi deschise zborurile interne şi internaţionale cu plecare de pe Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu” Constanţa spre Timişoara, Cluj, Oradea, Iaşi, Roma, Paris şi Bruxelles, operate de compania aeriană Blue Air.

„Pentru acest sezon ne propunem o creştere de peste 15 la sută a numărului de turişti care vor ajunge pe litoral şi de 20 la sută în Delta Dunării şi ne bazăm în acest sens pe succesul proiectului nostru de atragere a patru zboruri interne care vor uni Constanţa cu Timişoara, Oradea, Cluj şi Iaşi şi a patru rute externe noi”, a afirmat preşedintele ALDD.

Peste 40.000 de turişti sunt aşteptaţi să ajungă pe litoral în minivacanţa de 1 Mai.

„Peste 40 de mii de turişti anunţăm. Mamaia şi Vama Veche vor fi din nou cele două puncte cel mai bine reprezentate, pentru că ele ies cu evenimente. (…) Sunt cele două zone extreme ale litoralului care atrag cel mai mare număr de turişti de 1 Mai. Aşa se întâmplă la fiecare 1 Mai şi ştim cu toţii că sudul litoralului se dezmorţeşte mai târziu şi mai greu. Lipsa evenimentelor face să se întâmple asta”, a declarat Corina Martin.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.