Tăriceanu: MCV va fi ridicat în 2018!
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat joi, după întâlnirea cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, că Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) va fi ridicat cel mai probabil anul viitor.
Președintele Senatului a adăugat că la Bruxelles s-a discutat despre raportul MCV de la finalul acestui an și despre concluziile care ar putea duce la ridicarea mecanismului.
„În discuțiile pe care le-am avut cu oficialii de la Bruxelles, cu domnul Juncker, se face raportul pe anul acesta și mă refer la încheierea anului 2017 pentru stabilirea concluziilor pentru ridicarea raportului”, a spus Tăriceanu, notează Agerpres.
Tăriceanu a precizat că i-a atras atenția lui Frans Timmermans asupra unor erori apărute în raportul MCV.
„I-am atras atenția domnului Timmermans, în mod colegial (…), despre o serie de greșeli care sunt trecute în raportul de monitorizare instituit prin MCV, cum ar fi, de exemplu, solicitarea ca Parlamentul să își motiveze deciziile. În nicio țară din lume Parlamentul nu motivează deciziile. Nu poți să ceri membrilor Senatului sau Camerei să își motiveze votul. Numai instanțele își motivează deciziile. Domnul Timmermans m-a rugat să îi trimit observațiile pe acest raport, lucru pe care îl voi face, să îi atrag atenția unde sunt greșelile din raport”, a menționat președintele Senatului.