Peste 20 de evenimente, la Bookfest 2017

Peste 20 de evenimente figurează în programul Suediei, țară invitată de onoare a ediției din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest (24 – 28 mai, Romexpo), acestea axându-se în special pe educație și literatură pentru copii, egalitate de gen, incluziune socială și promovarea diversității.

Potrivit unui comunicat transmis marți Agerpres, nouă oaspeți suedezi de primă mărime vor sosi la Bookfest: scriitori, ilustratori, editori și manageri culturali, aceștia participând nu doar la evenimentele dedicate literaturii și întâlnirilor cu scriitorii, ci și la o serie consistentă de manifestări dedicate profesioniștilor care activează în lumea publishingului.

„Cu siguranță, una dintre cele mai așteptate întâlniri din programul țării invitate este cea cu editorul Jacob Dalborg, director general în cadrul Bonnierforlagsgrupp, unul dintre cele mai importante concerne din lume — fondat la 1804. Trustul Bonnier derulează astăzi afaceri în Statele Unite ale Americii, Germania, Marea Britanie și Europa de Est, dar și în multe alte țări din lume, însumând peste 8.000 de angajați”, precizează sursa citată.

O întâlnire-eveniment, care îi vizează pe toți cei interesați de cărțile pentru copii și tineret, este cea cu Marten Sanden, președinte al Academiei Suedeze a Scriitorilor pentru Copii, unul dintre cei mai cunoscuți editori suedezi de astăzi.

De interes pentru cei care vor să afle mai multe despre cărțile pentru copii și tineret editate în Suedia, dar și despre designul de carte sunt și evenimentele la care ia parte Stina Wirsen, designer grafic și ilustratoare, autoare multipremiată, cu o experiență bogată în workshop-uri de ilustrație pentru copii.

Johannes Klenell, editor al uneia dintre cele mai vechi reviste europene de bandă desenată alternativă din lume, „Galago”, și al editurii cu același nume, dedicată benzii desenate, se află de asemenea pe lista oaspeților suedezi care vor lua parte la evenimente în cadrul Bookfest 2017.

Conform comunicatului, „unul dintre evenimentele plănuite de Suedia la Bookfest 2017 depășește granițele publicului lumii editoriale, fiind de interes pentru managerii culturali din România și pentru toți cei dornici să înțeleagă cum poveștile pot deveni ‘rețete’ de succes în proiectele de business” — este prezentarea unuia dintre cele mai importante parcuri tematice din întreaga lume: Junibacken din Stockholm. „Creat din dorința de a celebra spiritul lui Astrid Lindgren și inaugurat în 1996 de familia regală a Suediei, Junibacken găzduiește anual peste 1.500 de spectacole. Cea care va realiza prezentarea proiectului la Bookfest este managerul cultural și editorul de origine română Arina Stoenescu, cea care, alături de autoritățile publice locale, face parte din echipa ce plănuiește inaugurarea unui astfel de parc tematic și la București: ‘Harap Alb, Casa Poveștilor'”, informează comunicatul.

Pe lângă aceste evenimente dedicate profesioniștilor, programul pregătit de Suedia reunește peste 10 evenimente ce au în centru literatura, în prezența unor nume importante ale prozei și poeziei suedeze de astăzi: Aris Fioretos, Majgull Axelsson, Cecilia Hansson sau Athena Farrokhzad.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.