Ponta, despre comisia privind alegerile din 2009
Deputatul PSD Victor Ponta a declarat miercuri că „e logic” ca o comisie parlamentară să facă o anchetă chiar dacă Parchetul face o altă anchetă în paralel pe același subiect, pentru că procurorii anchetează niște fapte penale, iar Parlamentul face anchete politice.
„E logic (ca o comisie parlamentară să poată face anchetă în paralel cu Parchetul — n.r.) pentru că procurorii anchetează niște fapte penale prevăzute de Codul penal — lăsând la o parte faptul că nu am înțeles ce anchetează acum, dar poate știu ei mai bine. Eu, de exemplu, nu cred că e o infracțiune în Codul penal că s-au strâns niște oameni acasă la cineva. Parlamentul face anchete politice, că Parlamentul e o structură politică aleasă politic de către cetățenii acestei țări. Deci, nu se bat cap în cap și nici nu se blochează una pe alta, cum a încercat Parchetul General să o blocheze pe asta.
El a adăugat că își dorește să voteze comisia de anchetă pentru alegerile prezidențiale din 2009 și că se va prezenta la audieri dacă va fi chemat.
„Vreau să vin, să se facă comisia, să mă cheme. Și ca să lămuresc pentru cei care au nelămuriri, luni, după alegeri, eu am și plecat din țară, nu știu exact ce s-a întâmplat după. Eu pot să merg și voi merge la comisie să spun tot ce știu legat de până duminică noapte, până luni. După aceea nu mai știu exact ce s-a întâmplat, dar recunosc că aș vrea să aflu ca cetățean al României, ca om care a vrut să nu iasă Băsescu președinte, vreau și eu să știu cum a ieșit, că nu înțeleg nici acum”, a menționat el.