Filialele PNL de sector îl susțin pe Bușoi
Conducerea PNL București și președinții a cinci organizații de sector susțin candidatura lui Cristian Bușoi la președinția partidului, potrivit unui comunicat al liberalilor transmis, marți, Agerpres.
„Astăzi, 9 mai, conducerea aleasă a PNL București (alături de noii președinți ai organizațiilor de sector) și-a arătat, printr-o serie de declarații și postări publice, susținerea pentru Cristian Bușoi pentru funcția de președinte al Partidului Național Liberal. Este vorba de președinții organizațiilor de sector ai PNL București: Victor Picu, președinte PNL Sector 1; Florin Alexe, președinte PNL Sector 3; Răzvan Sava, președinte PNL Sector 4; Cristian Olteanu, președinte PNL Sector 5; Cornel Pieptea, președinte PNL Sector 6. Alături de aceștia, întreaga conducere a PNL București aleasă în data de 8 aprilie și-a declarat susținerea pentru Cristi Bușoi: Marius Vintilă, prim-vicepreședinte PNL București; Cristian Popescu, prim-vicepreședinte PNL București; Mirela Zivari, vicepreședinte PNL București; Ciprian Ciucu, vicepreședinte PNL București; Hazem Kansou, secretar general PNL București”, precizează sursa citată.
Potrivit comunicatului, această alegere a fost făcută în baza „nevoilor actuale ale PNL și a profilului și calităților candidatului Cristian Bușoi”.
„Credem cu tărie că forța PNL va veni din unitate, echilibru și coerență. Știm că PNL are nevoie de o echipă puternică și de un program concret pentru România. PNL are nevoie de un drum sigur și drept pentru a-și recâștiga încrederea în rândul electoratului de dreapta și locul în istoria României. Cristi Bușoi este cel mai potrivit să îl conducă pe acest drum. Cristi Bușoi a demonstrat în cei 21 de ani de când este membru PNL că este un om integru, hotărât și nu în ultimul rând dedicat Partidului Național Liberal și valorilor sale. A demonstrat că este un om de echipă, care știe ce face și care muncește exclusiv în interesul PNL și al României”, se arată în comunicat.