Băsescu speră ca Ponta să piardă în turul al doilea

Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că speră ca Victor Ponta, candidatul PSD-UNPR-PC la alegerile prezidențiale, să piardă în turul al doilea, afirmând că acesta va fi „o calamitate” în calitate de șef al statului, informează Agerpres.

„Primul tur îl câștigă Victor Ponta și eu sper să piardă turul doi, dar sper din tot sufletul să piardă turul doi. (…) Îmi doresc foarte mult ca Ponta să nu ajungă președintele României, nu pentru că am ceva cu el. Ponta va fi o calamitate și vine cu toată liota de corupți și de oameni ahtiați să pună sub control Justiția, serviciile de informații, să le pună la cheremul PSD. Cred că ar fi un dezastru pentru România prezența la Cotroceni într-un moment în care Justiția nu este încă suficient consolidată și lucrurile nu sunt ireversibile în abordarea Justiției față de infracționalitate și față de relația cu partidele”, a spus Băsescu, la Realitatea TV.

El a afirmat, însă, că nu este nici un adept al candidatului ACL, Klaus Iohannis. În opinia șefului statului, Iohannis reprezintă un partid, PNL, care ar fi fost „părtaș” la toate acțiunile împotriva statului de drept din timpul mandatului său.

Totodată, Băsescu a făcut apel la cetățeni să meargă la vot, dacă nu doresc să fie „copleșiți” de PSD. „Cei care vor să nu-i copleșească PSD din nou și să nu acapareze toată puterea și să nu vadă Justiția pusă sub papuc trebuie să iasă duminică la vot. Au două duminici din care trebuie să sacrifice o oră, cât le ia de acasă până la secția de votare și înapoi, pentru democrație. Dacă românii nu pot face acest sacrificiu, să-și sacrifice o oră pentru democrație, atunci îmi pare rău, degeaba își doresc democrație pentru că nu fac efortul minimal pentru a se duce să voteze pentru democrație”, a afirmat președintele.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.