Theresa May începe negocierile pentru Brexit pe 19 iunie
Prim-ministrul britanic Theresa May a anunţat, luni, că negocierile în vederea Brexit-ului, vor debuteze pe 19 iunie şi le-a cerut alegătorilor să-i acorde un mandat puternic la alegerile legislative de săptămâna viitoare.
„Aceste negocieri vor începe la doar 11 zile după ziua alegerilor și nu va exista nicio amânare. Nu va fi posibilă amânarea lor. Europenii sunt pregătiți. Acesta este calendarul care a fost stabilit”, a declarat Theresa May, cu prilejul unui eveniment de campanie la Londra.
Alegătorii britanici sunt chemați pe 8 iunie la urne în cadrul unor alegeri legislative anticipate convocate de Theresa May, care speră să-și consolideze astfel majoritatea în perspectiva negocierilor privind retragerea țării din Uniunea Europeană.
Partidul Conservator al Theresei May are un avans de 14 procente față de Partidul Laburist, conform unui sondaj realizat de ICM și publicat duminică de cotidianul The Sun.
Conservatorii sunt creditați cu 46% din intențiile de vot, iar laburiștii cu 32%, fiecare dintre cele două formațiuni înregistrând o scădere de un punct procentual comparativ cu sondajul similar publicat în urmă cu o săptămână.
Alte sondaje, realizate după atacul terorist de la Manchester comis în seara zilei de 22 mai și soldat cu 22 de morți, arată că avansul conservatorilor față de laburiști este în scădere.