Dan Petrescu, salariu fabulos la CFR Cluj

CFR Cluj a reuşit să-l convingă pe Dan Petrescu să preia echipa şi să accepte obiectivele stabilite: câştigarea campionatului şi calificarea în grupele Ligii Campionilor.

Clujenii au fost de acord să plătească o sumă imensă pentru primul an de contract al lui Dan Petrescu: 800.000 de euro, din salariu, bonusuri foarte mari şi primă de instalare. Spre comparaţie, fostul antrenor, Vasile Miriuţă, a avut în ultimul an un contract anual cu puţin peste 50.000 de euro.Dan Petrescu are astfel un salariu de opt ori mai mare decât al lui Nicolae Dică, antrenorul FCSB câştigând 100.000 de euro anual.

La 49 de ani, Dan Petrescu ar trebui să semneze contractul cu CFR luni, după ce clujenii vor fi reziliat cu Vasile Miriuţă, cel care fusese reconfirmat inclusiv după ieşirea din insolvenţă. „Dacă nu ieşeam din insolvenţă, Vasile ar fi rămas la CFR”, a declarat preşedintele Iuliu Mureşan, potrivit digisport.ro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.