Nico Rosberg, în pole position la Marele Premiu al SUA
Germanul Nico Rosberg va pleca de pe prima poziţie a grilei, duminică, în Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii, a 17-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1.
Rosberg a obţinut al nouălea său pole position din acest sezon, ca urmare a rezultatelor înregistrate, sâmbătă, în calificări, informează Mediafax.
Potrivit formula1.com, duminică, Sebastian Vettel va pleca în cursă de la linia boxelor, unitatea de propulsie a monopostului său fiind schimbată. Vettel a terminat calificările pe locul 17. De asemenea, Jenson Button, clasat pe locul 7 în calificări, este penalizat cu cinci locuri pentru schimbarea cutiei de viteze, iar Danil Kviat – locul 14 în calificări, este penalizat zece locuri pentru schimbarea motorului.
Rezultatele calificărilor pentru Marele Premiu al SUA:
- Nico Rosberg (Germania/Mercedes) 1:36.067
- Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) 1:36.443
- Valtteri Bottas (Finlanda/Williams-Mercedes) 1:36.906
- Felipe Massa (Brazilia/Williams-Mercedes) 1:37.205
- Daniel Ricciardo (Australia/Red Bull-Renault) 1:37.224
- Fernando Alonso (Spania/Ferrari) 1:37.610
- Jenson Button (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 1:37.655
- Kevin Magnussen (Danemarca/McLaren-Mercedes) 1:37.706
- Kimi Räikkönen (Finlanda/Ferrari) 1:37.804
- Adrian Sutil (Germania/Sauber-Ferrari) 1:38.810
- Pastor Maldonado (Venezuela/Lotus-Renault) 1:38.467
- Sergio Perez (Mexic/Force India-Mercedes) 1:38.554
- Nico Hülkenberg (Germania/Force India-Mercedes) 1:38.598
- Danil Kviat (Rusia/Toro Rosso-Renault) 1:38.699
- Jean-Eric Vergne (Franţa/Toro Rosso-Renault) 1:39.250
- Esteban Gutiérrez (Mexic/Sauber-Ferrari) 1:39.555
- Sebastian Vettel (Germania/Red Bull-Renault) 1:39.621
- Romain Grosjean (Franţa/Lotus-Renault) 1:39.679
În calificările de la Austin nu au participat echipele Marussia şi Caterham, care au declarat forfait din cauza problemelor financiare.