„Wonder Woman” rămâne lider în box-office
Super eroina care ocolește gloanțele și trece prin geamuri a fost detașat în fruntea încasărilor în box-office-ul nord-american și în a doua săptămână consecutivă, relatează AFP.
Aventurile prințesei amazoane Diana au adus încasări de 57,1 milioane de dolari în SUA și Canada de vineri până duminică, potrivit unei estimări provizorii comunicate duminică de firma specializată Exhibitor Relations.
De la lansarea sa, în urmă cu zece zile, „Wonder Woman” a obținut venituri de 205 milioane de dolari în America de Nord, potrivit sursei citate, și 435 de milioane la nivel mondial, conform site-ului specializat Box Office Mojo.
„Wonder Woman” nu i-a lăsat nicio șansă blockbuster-ului proaspăt lansat „The Mummy”, cu Tom Cruise, care a avut încasări de 32,2 milioane de dolari.
„Captain Underpants: The First Epic Movie”, filmul de animație al lui David Soren cu vocea comicului american Kevin Hart, se află pe locul al treilea, cu încasări de 12,3 milioane de dolari în trei zile și 44,5 milioane de dolari de la lansarea de săptămâna trecută.