Prețurile RCA, modificate. Din nou!

Sistemul bonus-malus în cazul asigurării auto obligatorie ar putea fi modificat complet, ceea ce va afecta serios tarifele plătite de absolut toți conducătorii auto din România, anunţă Capital.ro.

Sistemul bonus-malus va fi modificat în aşa fel încât şoferii cu daune la activ să plătească poliţe RCA cu până la 70% mai scumpe decât în prezent, iar cei cu un comportament bun în trafic să beneficize de reduceri cu cel puţin 20-25% mai mari decât în acest moment.

ASF şi firmele de asigurare poartă deja discuţii avansate pe acest subiect, potrivit unor surse din piaţa asigurărilor.

„Nu dorim neapărat modificarea actualului sistem, cu opt praguri de malus şi tot atâtea de bonus. Nu cerem revenirea la vechiul sistem, cu 12 pentru bonus şi 14 pentru malus. Nu asta este important. Am propus, şi ASF pare să înţeleagă, ca impactul financiar al bonusului sau malusului să fie mai mare decât în prezent. Șoferii cu multe daune trebuie să simtă penalizarea, pentru a îşi schimba comportamentul în trafic. La fel, şoferii cu un comportament bun, trebuie să beneficieze de un bonus substanţial. Altfel, acest sistem nu mai are logică. Actualul sistem, cu maximum 32% bonus şi tot atât malus a fost ideea transportatorilor. Nimeni altcineva nu l-a susţinut”, au arătat sursele citate.

Citeşte mai mult pe Capital.ro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.