Buletinele de vot, epuizate la mai multe secţii de votare din ţară

Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Cluj a suplimentat, duminică, numărul buletinelor de vot şi al autocolantelor la 15 secţii de votare din Cluj-Napoca, unde acestea se epuizaseră din cauza numărului mare de alegători prezenţi la scrutin, în special studenţi, transmite corespondentul Mediafax.

Preşedintele BEJ Cluj, Monica Trofin, a declarat, duminică, pentru corespondentul Mediafax, că au fost trimise buletine de vot şi autocolante de la alte secţii din oraş, unde nu s-a înregistrat un număr ridicat de votanţi.

„Am fost nevoiţi să suplimentăm numărul buletinelor de vot şi al autocolantelor la 15 secţii din Cluj-Napoca unde au votat în special studenţii şi aparţinătorii persoanelor internate în spitale şi unde acestea s-au epuizat. Fiecare secţie de votare a primit, iniţial, cu 10 la sută mai multe buletine de vot decât numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente, dar, cu toate acestea, numărul a trebuit suplimentat. Au fost aduse buletine de vot şi autocolante de la secţiile unde nu s-a înregistrat un număr ridicat de votanţi. De asemenea, mai multe secţii au cerut suplimentarea formularelor de liste suplimentare şi a declaraţiilor pe proprie răspundere date de alegători din alte localităţi. La ora 16.00 se înregistrau aproape 30.000 de alegători în judeţul Cluj care au votat pe listele suplimentare”, a spus Trofin.

La ora 16.00 prezenţa la vot în judeţul Cluj a fost de 34,28 la sută, iar în municipiul Cluj-Napoca de 36,91 la sută.

În judeţul Cluj sunt aşteptaţi la urne 602.620 de alegători înscrişi pe listele electorale permanente, care vor vota în 654 de secţii de votare – cu una mai mult ca la alegerile europarlamentare -, dintre care 287 în mediul urban şi 367 în mediul rural.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.