Olăroiu: Viitorul este campioana României!
Antrenorul formaţiei AL Ahli Dubai, Cosmin Olăroiu, a afirmat marţi, la Casa Fotbalului, că în opinia sa FC Viitorul este campioana României, în ciuda faptului că FCSB a revendicat titlul la TAS. Olăroiu spune că Gheorghe Hagi ar trebui să fie un exemplu de urmat pentru investitorii din fotbalul românesc.
“Viitorul e campioană, pentru că a meritat. Steaua o să mai câştige, a câştigat. Cred că e un lucru pozitiv pentru fotbalul românesc. Ceea ce a făcut Hagi acolo trebuie să fie un început pentru fotbalul românesc. Trebuie să dea de gândit oamenilor care vor să se apuce de fotbal. Aşa trebuie gândit, e un exemplu de urmat”, a declarat Cosmin Olăroiu, la finalul cursurilor Pro organizate de Şcoala Federală de Antrenori.
În ceea ce priveşte litigiul dintre CSA Steaua şi FCSB privind marca Steaua, fostul antrenor al echipei “roş-albastre”, consideră că dreptatea este de partea grupării lui Gigi Becali. “Nu există lucrul ăsta pentru mine. Despre ce vorbim? Suporterii ăia unde au fost? Ce strigau, FC Textila? Poate nu sunt de acord cu 90 din 100 de lucruri pe care le face Gigi Becali. Dar Steaua există o singură echipă. Nu ai cum să plăteşti taxe şi după aia să spună că lucrul ăla nu e al tău. Nu ai cum. A făcut contracte cu stadionul, să-l renoveze, parcări. De ce nu au spus atunci că nu e Steaua? Şi care e Steaua? Care vrea Talpan? Lăcătuş a lucrat cu noi acolo. Becali are 200 la sută dreptate. Sunt milioane de suporteri, nu ai cum să-ţi baţi joc de ei. Lucrul ăsta ar putea să se întâmple numai la noi”, a precizat Olăroiu.
Întrebat dacă ar fi tentat să preia o echipă puternică din Europa, Cosmin Olăroiu a spus: “Dacă mă ia cineva, da. Mircea Lucescu a antrenat în Europa, eu acolo. Acolo am o cotă, un statut, e diferenţă mare. Trebuie să fim realişti şi să luăm lucrurile aşa cum sunt”.