Ministrul Finanțelor și șeful ANAF, somați de premier

Premierul Mihai Tudose a cerut, vineri, la întâlnirea pe care a avut-o cu şeful ANAF şi ministrul Finanţelor ca până joi să aibă pe masă o foaie de parcurs în care sa fie prezentaţi paşii pentru realizarea unei structuri informatice, un sistem unitar care să interconecteze toate bazele de date legate de fiscalitate, respectiv a MFP cu ANAF şi Trezoreria, au declarat surse guernamentale. Potrivit acestora, Bogdan Stan ”va rămâne în funcţie dacă face treabă”.

Potrivit surselor citate de News.ro, în urma discuţiilor s-a decis înfiinţarea unui centru naţional de informaţii financiar fiscale.

Totodată, premierul Mihai Tudose a mai cerut, în cadrul întâlnirii, ”măsuri concrete de combatere a marii evaziuni, nu a pătrunjelului”.

Premierul Mihai Tudose i-a chemat, vineri, la Palatul Victoria, pe şeful ANAF, Bogdan Stan, şi pe ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, pentru discuţii. La întâlnire au participat şi ministrul Dezvoltării Sevil Shhaideh, directorul STS Marcel Opriş, Bogdan Puşcaş şeful ANAP şi secretarul general al guvernului Mihai Busuioc.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.