Fiul lui Ganea a semnat cu AS Roma
George Ganea, fiul fostului internaţional Ionel Ganea, a fost achiziţionat de echipa AS Roma, a anunţat, luni, presa italiană.
George Ganea, atacant în vârstă de 18 ani, va juca pentru început la echipa de tineret a clubului roman, după ce în sezonul trecut a evoluat la echipa de juniori a lui Virtus Lanciano.
În România, George Ganea a jucat pentru echipa de tineret a clubului Universitatea Cluj, iar ca senior a evoluat la Rapid, pentru care a marcat trei goluri în 13 meciuri din Liga II-a, în sezonul 2015-2016.