Turcan, un nou atac la guvernarea PSD

Prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal (PNL), deputatul Raluca Turcan, consideră că programul „Cornul și laptele” a devenit o risipă și ar fi nevoie de un program de alimentație sănătoasă în școală, care să oprească și abandonul elevilor.

„Programul ‘Cornul și Laptele’ a devenit o risipă. Cu toate acestea, copiii trebuie să beneficieze de un pachet alimentar diversificat sau o masă gătită la școală. O gustare sănătoasă poate aduce înapoi la școală mulți dintre cei peste 400.000 de copii care nu frecventează școala în mod constant”, a scris Raluca Turcan, joi, pe pagina ei de facebook.

Turcan spune că, în conformitate cu „datele Eurostat, în România, unul din cinci copii abandonează școala. Adică, una din cinci școli dispare în fiecare an. Un program de alimentație sănătoasă în școală ar putea stopa aceasta tragedie!”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.