Zgonea se scuză că iși-a făcut colegii morcovi și ardei grași

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, și-a cerut scuze marți, în plen, pentru limbajul folosit în declarația sa de luni, informează Agerpres.

„Vă rog frumos să îmi acceptați scuzele pentru limbajul un pic neprincipial pe care l-am dat ieri în intervenția mea. Îmi cer scuze și vă rog să le acceptați din partea mea. Nu sunt în cea mai bună situație din viața mea în așa fel încât câteodată fac și eu câteva glume care nu sunt de bun augur în funcția pe care o am de președinte al Camerei Deputaților. Îmi cer scuze și îmi pare foarte rău pentru intervenția mea de ieri”, a spus marți Valeriu Zgonea.

Deputatul PNL Mihăiță Calimente i-a solicitat președintelui Camerei Deputaților să respecte Regulamentul acestui for prin începerea ședințelor de plen la ora stabilită.

„Nu uitați că sunteți primus inter pares și nu Stăpânul inelelor. Eu am crezut că începe o nouă sesiune a Parlamentului și iată că avem de fapt o deschidere a pieței de legume. Ieri, într-o comunicare în calitate de președinte al Camerei Deputaților, ne-ați făcut morcovi, ardei grași și dvs. erați șeful pieței care veți lua un impozit mai mare”, a afirmat Calimente.

Zgonea a precizat că declarațiile politice încep marți la ora 8,00 și a întrerupt microfonul colegului său.

„De orice mă puteți acuza, dar de încălcarea Regulamentului nu prea. Să știți că sunt unul dintre puținii oameni din acest Parlament care cunosc foarte bine Regulamentul”, a adăugat Zgonea.

De asemenea, liderul grupului PDL din Camera Deputaților, Tinel Gheorghe, și-a exprimat nemulțumirea pentru faptul că ședințele de plen de luni și marți au început cu întârziere.

„Activitatea noastră a început cu stângul și din cauza noastră a liderilor de grup, dar în special a majorității și a celor care conduc destinele Camerei Deputaților. Ieri am început cu o întârziere de 45 de minute și azi de aproape 40 de minute. (…) V-aș ruga în continuare cât veți decide dvs. ca lucrările acestui for să aibă loc în baza Regulamentului Camerei Deputaților”, a spus Tinel Gheorghe.

Zgonea a precizat că ședințele încep o dată cu întrunirea cvorumului.

Într-o declarație de luni a președintelui Camerei Deputaților referitoare la schimbarea ponderii grupului parlamentar liberal-conservator, nou constituit, Valeriu Zgonea a explicat, după suspendarea ședinței de plen, că în aceeași situație a fost și UNPR în legislatura 2008-2012, dar că în prezent UNPR aparține grupului parlamentar PSD.

„În curtea mea există un vagon în plus de morcovi, morcovii respectivi sunt la mine în curte, sunt în curtea mea social-democrată.

Deci UNPR aparține grupului parlamentar PSD, din ponderea noastră o cotă parte, așa cum a fost negociată, o primesc cei de la UNPR. În grupul conservator a apărut un nou vagon de ardei, ardei gras, că acum este toamnă, și ardeiul acesta gras aduce beneficii grupului conservator. Pe cale de consecință, noi trebuie să vedem care este ponderea noului Birou Permanent în această sesiune și să dăm PC mai multe funcții.

Ardeiul gras înseamnă mai mulți bani pentru PC. (…) Ca șef al pieței, constat că s-au schimbat ponderile în piață și trebuie să iau noi taxe, ca să fac mai mulți bani la bugetul de stat astfel încât i-am trimis pe liderii grupurilor parlamentare să stabilească ce au produs fiecare în această vară, astfel încât să vedem care sunt prețurile și să cumpere și cetățeanul, să fie și ei mulțumiți”, a afirmat președintele Camerei Deputaților.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.