Familiile diplomaților americani părăsesc Venezuela
Departamentul de Stat al SUA a ordonat, vineri, familiilor diplomatilor americani de la ambasada din Caracas sa parasească Venezuela, pe fondul intensificării crizei politice şi a violenţelor de pe străzile capitalei, în urma cărora au murit, în ultima noapte, cinci oameni, transmite Reuters.
Violenţele au continuat pe străzile Caracasului, iar alte cinci persoane au murit în urma confruntărilor dintre protestatari şi forţele de securitate. Protestele sunt organizate de facţiunile aflate în opoziţie şi sunt îndreptate împotriva preşedintelui Nicolas Maduro şi a planului său de a întruni dumincă Adunarea Constituantă. Această Adunare deţine prerogativele de a rescrie constituţia, întârind regimul dictatorial al preşedintelui Maduro.
Guvernul de la Caracas a luat decizia de a interzice orice manifestaţie începând de vineri. Această decizie i-a iritat şi mai mult pe oponenţii lui Maduro, fiind amplificate violenţele de pe străzile capitalei venezuelene.
Opoziţia a cerut în mod insistent organizarea unor alegeri prezidenţiale anticipate şi a condamnat iniţiativa lui Maduro de a convoca Adunarea Constituantă, cu scopul de a dizolva Parlamentul, în care opoziţia deţine majoritatea.
Pe lângă decizia Departamentului de Stat al SUA, compania aeriană colmbiană Avianca a anunţat că suspendă toate zborurile către Venezuela din cauza problemelor de ordin operaţional şi de securitate.
Recent, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, l-a avertizat pe Maduro că SUA vor impune sancţiuni economice dure în cazul în care Adunarea Constituantă se va întruni.
De mai bine de trei luni, în Venezuela au loc proteste pe întreg teritoriul ţării îndreptate împotriva caracterului tot mai autoritarist al preşedintelui Nicolas Maduro. Protestele au devenit violente, existând ciocniri frecvente între manifestanţi şi forţele de ordine.
În aceste luni de proteste, peste 100 de oameni şi-au pierdut viaţa, câteva mii de persoane au fost rănite, iar alte căteva sute au fost arestate.