Cătălin Ivan avertizează în privința scindării PSD
Europarlamentarul Cătălin Ivan consideră că Liviu Dragnea și Victor Ponta sunt responsabili de o posibilă scindare a Partidului Social Democrat, susținând că aceștia par să reușească acum „ce nu au reușit dușmanii partidului”.
„În acest moment sunt două forțe care pot rupe partidul. Pe de o parte, Liviu Dragnea dă afară din partid sau îi izolează pe toți cei care nu sunt de acord cu el. Sub conducerea lui Liviu Dragnea, PSD este scindat între sud și restul țării, între cei veniți din PRM, PD sau de oriunde din altă parte și pesediștii vechi. Pe de cealaltă parte, Victor Ponta și-a creat propriul proiect politic și încearcă să strângă toți nemulțumiții în noul partid. Mai pe scurt, ultimii doi președinți ai PSD, mai mult sau mai puțin legitim, par să reușească acum ce nu au reușit cei mai înverșunați dușmani ai partidului, nici măcar Traian Băsescu, în atâția ani de lupte dure”, a scris Cătălin Ivan pe Facebook.
Europarlamentarul face un apel la unitate și le cere social-democraților să-i asculte „mai des” pe votanții partidului.
„Ar trebui să-i ascultăm mai des pe cei care ne votează de ani de zile, indiferent cine a condus partidul, indiferent de câte ori i-am dezamăgit, fără să înțeleagă luptele noastre interne, de multe ori sterile. (…) Proiectul pe care îl vom propune în toamnă va fi despre unitatea partidului. Despre un alt mod de a face politică. Despre dialog intern, șanse egale, democrație internă. Despre tot ce ar trebui să ne unească și să ne facă mai puternici. Din toamnă vom vorbi despre un PSD al tuturor, și al celor de lângă Dragnea, tot mai puțini, și al celor care au construit acest partid, dar mai ales al celor care pot să aducă o viziune nouă în politică românească”, a afirmat Cătălin Ivan.